Cei de la Malaga și-au trimis scouterii la Rapid – Pandurii pentru un jucător pe care-l vrea și Steaua!** Toulouse este și ea interesată

Cei de la Malaga și-au trimis scouterii la Rapid - Pandurii pentru un jucător pe care-l vrea și Steaua!** Toulouse este și ea interesată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pandurii Târgu Jiu ar putea bifa un nou transfer important în străinătate, după cel al lui Alex Maxim la VfB Stuttgart. Dan Nistor a atras atenția mai multe echipe din Vest. Reprezentanți ai cluburilor Toulouse și Malaga s-au deplasat în România, pentru a urmări meciul gorjenilor cu Rapid.

Evoluțiile reușit de Nistor în acest sezon au atras atenția, iar mijlocașul și-ar putea schimba echipa în vară. Jucătorul în vârstă de 24 de ani se află și în atenția Stelei, care-l dorește în cazul în care unul dintre mijlocașii la închidere – Bourceanu și Pintilii – va pleca la vară.

Dan Nistor a debutat în Liga I pentru Inter Curtea de Argeș, în sezonul 2008-2009, iar după un sezon a fost achiziționat de Mioveni. În 2010 a ajuns la Pandurii Târgu Jiu, fiind unul dintre cei mai importanți jucători din lotul lui Pusta. Nistor are și o selecție la echipa națională.

„Știu că și-au anunțat prezența scouteri la acest meci, dar nu știu pentru ce jucători. Dan Nistor este un jucător sub contract cu noi, până în vară nu se poate discuta despre un transfer”, a declarat pentru DigiSport Eugen Pârvulescu, președintele Pandurilor

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței

Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense

Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS

A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”

Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț

BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete

S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online

×