„Cei de la Dinamo Moscova au în vizor 5 jucători de la Steaua**, nu doar pe Tănase”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Valeriu Argăseală a confirmat faptul că trimișii clubului rus
Dinamo Moscova, la care evoluează și ex-dinamovistul Ropotan, l-au
monitorizat pe Tănase, la amicalul cu BATE. Președintele Stelei
anunță însă că rușii au în vizor mai mulți jucători de la
roș-albaștri, nu doar pe Tănase.

„I-am văzut pe cei de la Dinamo Moscova, dar ei aveau în
vizor cinci jucători de la Steaua, nu doar pe Tănase. Serios
vorbind, nu știu despre Tănase, dar am discutat mai multe cu ei.
M-au întrebat ce jucători sunt la națională, ce obiective avem, dar
nu am discutat despre un jucător anume cu ei. 3 milioane ar fi o
sumă foarte bună pe criza asta, pentru un jucător care considerăm
și noi că acest preț ar fi bun”,
a spus Argăseală, la
finalul amicalului cu BATE.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele