Ceahlăul a vândut bilete în valoare de 70.000 de lei, la meciul cu Steaua

Ceahlăul a vândut bilete în valoare de 70.000 de lei, la meciul cu Steaua
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gruparea Ceahlăul Piatra Neamț a încasat aproximativ 70.000 de lei din vânzarea biletelor pentru partida cu Steaua, din prima etapă a Ligii I, dintre aceștia aproximativ 28.000 de lei reprezentând benenficiul rezultat după scăderea tuturor cheltuielilor.

"Din banii adunați, cu 60 la sută am acoperit cheluielile de organizare ale meciului cu Steaua, iar restul de 40 la sută au intrat în visteria clubului. Nu putem decât să spunem că a fost o rețetă foarte bună din punct de vedere financiar, iar publicul a plecat mulțumit de la stadion, după părerea mea. Echipa a jucat foarte bine pentru că a ținut în șah o echipă ca Steaua, timp de 80 de minute. Păcat de cele două greșeli individuale din final, care ne-au privat de un rezultat bun. Egalul ar fi fost o victorie de moral a Ceahlăului", a declarat, miercuri, directorul de marketing al FC Ceahlăul, Iulian Boghian.

La partida Ceahlăul Piatra Neamț – Steaua, scor 0-2, din prima etapă a Ligii I, au asistat aproximativ 14.000 de spectatori, dintre aceștia 4.000 având abonamente.

Iulian Boghian a menționat că reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal și ai FRF i-au felicitat pe oficialii clubului Ceahlăul pentru modul în care au organizat partida.

"Liga și Federația ne-au felicitat pentru modul în care am reușit să ne descurcăm cu organizarea, ca nou-promovată în prima ligă. Nu am avut nici o problemă. Am colaborat foarte bine cu jandarmii și firma de pază. Ne-au ajutat, de asemenea, cei de la poliția comunitară. Suntem mereu pregătiți să facem față unui număr atât de mare de spectatori și am probat asta când a fost nevoie", a completat Boghian.

Oficialul clubului nemțean se așteaptă ca la partida cu Dinamo, din etapa a treia a Ligii I, să vină cel puțin la fel de mulți spectatori.

"Sunt sigur că vor veni la fel de mulți suporteri. Nici n-a trecut mult timp de la partida cu Steaua, că deja suntem asaltați de o altă cerere mare de bilete, de către simpatizanții grupării noastre, pentru vizita dinamoviștilor. Tot ce ne dorim este ca băieții noștri să reușească un rezultat bun la Galați. În felul acesta vor atrage spectatorii, din nou, la stadion", a conchis Boghian.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…