Cea mai mare dorință a lui Pustai:** „Iepurașule, vrem în Europa!”

Cea mai mare dorință a lui Pustai:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gaz Metan se ia la trântă cu granzii Steaua, Dinamo și Rapid
pentru două locuri ce asigură calificarea în Europa League. Toate
au 37 de puncte, dar Gazul are, teoretic, alături de Dinamo, cel
mai greu program până la Paște.

Înfrângerea din Giulești nu scade prea mult șansele Mediașului la
Europa League. În condițiile în care Oțelul, Timișoara și Vaslui
par sigure că vor ocupa locurile de pe podium, Gaz Metan se bate cu
granzii din București pentru prezența în Europa. „Avantajul nostru
este că suntem acolo. Experiența este de partea lor, dar sper ca
noi să ne mobilizăm ca până acum. Presiunea este mai mică la noi,
dar nu știu dacă acesta este un avantaj”, crede Cristi Pustai.
„Profu’ de mate” și-a făcut calculele și spune că de mâine vor
începe cele mai importante 17 zile din istoria echipei. În funcție
de rezultatele următoarelor 5 meciuri se va afla dacă Gazul poate
spera la Europa League în acest sezon. „Abia după Paște putem vorbi
concret dacă putem îndeplini obiectivul sau dacă putem spera chiar
la Europa. Aceste meciuri pot clarifica situația multor echipe”,
crede Pustai.

Pustai –
Sabău: prieteni și rivali

Primul hop este duelul de mâine cu echipa amicului Neluțu Sabău,
alături de care a lucrat din 2003 până în 2005 la Gaz Metan, pe
când „Moțul” era antrenor și Pustai oficial în club. Ca antrenori
cei doi s-au întâlnit de 5 ori până acum, Sabău având 3 victorii,
iar Pustai 2. De altfel, prietenul Sabău i-a administrat lui Pustai
cea mai drastică înfrângere din carieră, 6-2 în campionatul trecut
în Gaz Metan – Poli. „Suntem rivali doar pe teren, în afara lui
suntem prieteni. Nu m-am supărat când m-a învins cu 6-2, cum nu s-a
supărat nici el când l-am învins la Timișoara atunci când era în
lupta pentru titlu”, a povestit Pustai.

Țin cu
Steaua și Dinamo

Gaz Metan poate ajunge în Europa League chiar dacă va încheia
campionatul pe locul 6. Condiția ce trebuie să fie îndeplinită este
ca echipa care va câștiga Cupa României să se claseze pe locurile
3, 4 sau 5. În acest caz, această echipă va face ca locul 6 în Liga
I să fie eligibil pentru Europa League. Dacă însă câștigătoarea
Cupei României va încheia sezonul pe locul 2 sau va câștiga titlul,
lucruri greu de crezut în acest sezon, atunci ultima reprezentantă
a României în cupele europene va fi finalista Cupei.

Programul
până la Paște

Gaz Metan: FCM Târgu Mureș (a), U Cluj (d), FC Brașov (a), FC
Vaslui (d), Urziceni (a)
Steaua: Urziceni (a), Astra (d), Oțelul (a), Sportul (d), Dinamo
(a)
Dinamo: FC Brașov (a), FC Vaslui (d), Urziceni (a), Oțelul (d),
Steaua (d)
Rapid: CFR (d), U Craiova (a), Brănești (d), Poli (a), Astra
(d)

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen