Ce se află în spatele deciziei lui Negoiță de a înființa departamentul scouting

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Dinamo și-a înființat departament de scouting. În spatele acestei decizii stă însă încrederea tot mai puțină pe care Ionuț Negoiță o are în Ionuț Negoiță.
Catalin Muresanu
Ce se află în spatele deciziei lui Negoiță de a înființa departamentul scouting

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Dinamo și-a înființat departament de scouting. În spatele acestei decizii stă însă încrederea tot mai puțină pe care Ionuț Negoiță o are în Constantin Anghelache.

Miercuri, ProSport a scris că impresarul Octavian Marian a primit un birou la sediul clubului, iar misiunea sa este să descopere jucători pentru Dinamo. Ieri, în cadrul proiectului a fost cooptat și Iulian Oprea, iar site-ul oficial al clubului a confirmat noua decizie.

Noul proiect este însă o lovitură în activitatea pe care Constantin Anghelache a desfășurat-o din vară și până acum. Din informațiile ProSport, șefii sunt total nemulțumiți de campania de transferuri făcută în vară, care a purtat amprenta lui Anghelache. Aproape niciun jucător n-a confirmat dintre cei 11 aduși în vară de președintele executiv.

Drept urmare, Ionuț Negoiță a decis să treacă această responsabilitate în atribuțiile unui departament de scouting. Omul de afaceri speră că astfel la Dinamo vor ajung jucători demni de ambițiile clubului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Campus educațional în nordul Bucureștiului, alternativa la naveta școlară
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania