Ce noutăţi va avea Ouzounidis la reunirea lotului Universităţii Craiova! Miercuri, oltenii află adversara din Conference League

Redactor:
Cosmin Staicu
Ce noutăţi va avea Ouzounidis la reunirea lotului Universităţii Craiova! Miercuri, oltenii află adversara din Conference League
  • Publicat:

Vacanţa pentru jucătorii Universităţii Craiova se va încheia miercuri, când o parte dintre ei vor efectua vizita medicală, restul fiind programaţi pentru joi.

Tot joi, lotul deţinătoarei Cupei României va pleca într-un stagiu de pregătire în Austria, la Neustift Im Stubaital, până pe 3 iulie, când juveţii vor reveni în Bănie, pentru ca o săptămână mai târziu să dispute Supercupa României, cu CFR Cluj. Miercuri, Universitatea Craiova va afla şi adversara din al doilea tur preliminar al Conference League, oltenii fiind capi se serie în această fază a competiţiei.

David Lazar şi Mărieş, achiziţiile certe

Două achiziţii certe are până acum Universitatea Craiova: portarul David Lazar, de la Astra Giurgiu şi mijlocaşul Alexandru Mărieş, de la Comuna Recea. Oltenii sunt în discuţii pentru aducerea unor fundaşi centrali, cele mai avansate tratative vizându-i pe Valerică Găman, de la Astra Giurgiu şi pe grecul Dmitris Chatziisaias, de la Caykur Rizespor, aşa cum a anunţat ProSport.

Gustavo, Markovic, Drăghici şi Ivanov revin după împrumuturi

Dar Marinos Ouzounidis va avea parte de mai multe figuri noi la revenirea la lucru, fiindcă la Universitatea Craiova revin câţiva dintre jucătorii împrumutaţi altor formaţii în sezonul precedent. Astfel, brazilianul Gustavo Vagenin (29 de ani) se întoarce încă o dată în Bănie, după ce acum 3 ani a fost vândut în China, la Liaoning Whowin, iar acum un an a fost împrumutat în Emirate, la Ajman. Numai 9 meciuri a jucat „Gusti” la Ajman, fără să puncteze.

Un alt jucător care are contract cu gruparea din Bănie şi a fost împrumutat este bulgarul Antoni Ivanov (25 de ani), care a fost trimis în iarnă la FC Voluntari, pentru care a marcat 3 goluri şi a oferit un assist.

Un alt mijlocaş aşteptat să revină la Universitatea Craiova este Stephan Drăghici (23 de ani), care a jucat la FC Argeş în sezonul trecut, marcând 2 goluri în 27 de partide. În sfârşit, atacantul Jovan Markovic se va întoarce în Bănie, după ce a fost împrumutat anul trecut la Academica Cinceni. 4 goluri şi 2 pase decisive în 13 meciuri a contabilizat atacantul de 20 de ani pentru ilfoveni.
În schimb, căpitanul Nicuşor Bancu, precum şi Paul Papp vor rata pregătirea de vară, din cauza accidentărilor suferite pe finalul sezonului trecut.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele