Ce a schimbat Bergodi** la Steaua

Redactor:
Nicu Bădescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu o săptămână înainte de debutul în noua ediție de campionat, Steaua își rodează puternic motoarele în preliminariile Europa League.

Deja a disputat două partide oficiale, „dubla“ cu Ujpest și până la întâlnirea din prima etapă cu Ceahlăul va mai bifa un meci contra lui Motherwell. Așa cum spunea și Gigi Becali, e greu de dedus acum la ce nivel se află echipa din Ghencea, pentru că adversarii, inclusiv cei din pregătiri pe care i-a întâlnit până acum, au fost slabi.

Primele concluzii după „dubla“ cu Ujpest sunt că Steaua a devenit o echipă mai matură decât în sezonul precedent, care știe să obțină rezultatul mult dorit, mult mai așezată pe teren și mult mai ordonată din punct de vedere tactic.

CE A SCHIMBAT BERGODI

1. De la fundași se începe construcția

În primul rând, echipa a devenit mult mai scurtă. Fundașii joacă mult mai sus, plimbă mingea foarte repede, din maxim două atingeri, și țin departe pericolul de poarta lui Tătărușanu.  Practic, construcția fazei de atac începe de la ei.

2. Comunicare mai bună

Bergodi cere multă mișcare mijlocașilor centrali, Toja fiind nevoit să coboare foarte mult și apoi să urce până în spatele vârfurilor. Acum există mai multă comunicare pe teren, dar și în afara lui. Bergodi este atent la orice detaliu și vorbește foarte mult individual cu jucătorii săi.

3. Atacanții apar surprinzător pe benzi

Construcția este împinsă de multe ori pe benzile laterale, unde apar surprinzător chiar atacanții, așa cum a fost la Ujpest cazul lui Stancu și Surdu. În acest fel se desface apărarea adversă pe zona centrală și se creează spații pentru cei din linia a doua.

4. Încurajează jucătorii tehnici

Acordă o mai mare încredere jucătorilor cu calități tehnice și nu întâmplător Szekely e astăzi unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Stelei. Încurajează fotbaliștii și atunci când greșesc, ceea ce ar fi fost o șansă bună poate și pentru Dayro Moreno, dacă se întorcea la echipă să lucreze cu italianul.

MOȘTENEȘTE GHINIONUL ACCIDENTĂ‚RILOR

Totuși, o particularitate ar putea fi moștenită în continuare de Steaua chiar și în epoca Bergodi. Ca și în mandatul lui Lăcătuș, echipa nu pare să fie ocolită de accidentări. Chiar înaintea jocurilor de săptămâna viitoare, joi cu Motherwell și duminică împotriva Ceahlăului, italianul are probleme de efectiv cu Ghionea, Nicoliță, Bicfalvi, plus va trebui să se descurce în meciul tur cu scoțienii fără suspendații Kapetanos, Toja și Petre Marin.

"Pe final de meci, jucătorii mei au avut o cădere, și asta nu mi-a plăcut deloc. M-ar fi deranjat ca meciul să se încheie 2-2", Cristiano Bergodi antrenor Steaua

"Sper să văd o altă față a Stelei la meciurile cu Motherwell. Până acum nu am văzut mare lucru. În prima repriză de la Ujpest, steliștii nu au avut niciun șut pe poartă", Tudorel Stoica fost jucător Steaua

"Jocul Stelei nu s-a schimbat foarte mult față de sezonul trecut. La Budapesta, pasele românilor parcă nu s-au legat", Mihail Majearu fost jucător Steaua


"Jucătorii parcă au mai multă tragere de inimă. Se găsesc bine pe teren și au început să demonstreze că sunt o echipă
", Țiți Dumitriu  fost antrenor Steaua

 

Pe aceeași temă
Imagini rare cu Oana Cuzino în costum de baie. Arată impecabil la aproape 50 de ani
Imagini rare cu Oana Cuzino în costum de baie. Arată impecabil la aproape 50 de ani
Ana Maria Popescu a uitat: Novak chiar a luat aurul! Ce medalii are în palmares, ca sportiv
Ana Maria Popescu a uitat: Novak chiar a luat aurul! Ce medalii are în palmares, ca sportiv
Anunţul dat de Valeriu Gheorghiţă despre a treia doză. Când ar urmă să începă administrarea
Anunţul dat de Valeriu Gheorghiţă despre a treia doză. Când ar urmă să începă administrarea
„Sper să plece cât mai repede!” Coman, reacție sinceră când a fost întrebat despre plecările de la echipă
„Sper să plece cât mai repede!” Coman, reacție sinceră când a fost întrebat despre plecările de la echipă
A vrut să-și ia bagajele din mașină, dar toată lumea i-a văzut fundul. Cum a fost surprins un model
A vrut să-și ia bagajele din mașină, dar toată lumea i-a văzut fundul. Cum a fost surprins un model
O tânără de 22 ani vrea să intre în „Cartea Recordurilor” cu cele mai mari buze din lume
O tânără de 22 ani vrea să intre în „Cartea Recordurilor” cu cele mai mari buze din lume
Anamaria, anunţ de ULTIMA ORĂ despre divorţ. Cum a comentat noile imagini intime ale lui Reghe cu amanta
Anamaria, anunţ de ULTIMA ORĂ despre divorţ. Cum a comentat noile imagini intime ale lui Reghe cu amanta
Un copil de un an din Bihor a murit după ce s-a înecat cu o bomboană. Familia a luat la bătaie echipajul SMURD
Un copil de un an din Bihor a murit după ce s-a înecat cu o bomboană. Familia a luat la bătaie echipajul SMURD
Vanghelie a călcat-o în picioare! Oana Mizil, lovită cu pumnii și picioarele până a ajuns la spital - Detalii șocante
Vanghelie a călcat-o în picioare! Oana Mizil, lovită cu pumnii și picioarele până a ajuns la spital - Detalii șocante
I-a MASAT organele cu ulei de măsline. Ce s-a întâmplat apoi i-a UIMIT pe amândoi ''Este IREAL''
I-a MASAT organele cu ulei de măsline. Ce s-a întâmplat apoi i-a UIMIT pe amândoi ''Este IREAL''
O femeie și-a dat în judecată soțul care a bătut-o pentru că s-a jucat PUBG
O femeie și-a dat în judecată soțul care a bătut-o pentru că s-a jucat PUBG
Costumul de baie i-a jucat feste Madalinei Ghenea! Bikinii cu doua numere mai mici au lasat TOT la vedere
Costumul de baie i-a jucat feste Madalinei Ghenea! Bikinii cu doua numere mai mici au lasat TOT la vedere
Sutienul i-a jucat feste! Elena Udrea face FURORI în COSTUM DE BAIE! Cum s-a afişat pe litoral fostul ministru
Sutienul i-a jucat feste! Elena Udrea face FURORI în COSTUM DE BAIE! Cum s-a afişat pe litoral fostul ministru
Șoc total pentru cei vaccinați cu două doze de PFIZER! Toți vor avea efecte secundare grave
Șoc total pentru cei vaccinați cu două doze de PFIZER! Toți vor avea efecte secundare grave
Topul liceelor din Bucureşti după ultima medie de admitere
Topul liceelor din Bucureşti după ultima medie de admitere
Nuduri artistice. Cum au celebrat americanii Ziua Picturii pe Corp. Imagini NECENZURATE
Nuduri artistice. Cum au celebrat americanii Ziua Picturii pe Corp. Imagini NECENZURATE
Cât costă în România limuzina Mercedes care consumă 0,6 l/100 km? Trebuie să fii bogat ca să faci economie
Cât costă în România limuzina Mercedes care consumă 0,6 l/100 km? Trebuie să fii bogat ca să faci economie
Oferte cu care Dedeman vrea să atragă atenția clienților în această săptămână
Oferte cu care Dedeman vrea să atragă atenția clienților în această săptămână
AUR anunţă că iniţiază un proiect de lege anti-LGBT, similar cu cel din Ungaria
AUR anunţă că iniţiază un proiect de lege anti-LGBT, similar cu cel din Ungaria
BANCUL ZILEI – Ion și Maria, partidă de amor sălbatic
BANCUL ZILEI – Ion și Maria, partidă de amor sălbatic
Şofer kamikaze filmat în timp ce intră pe contrasens pe A3. „Bipezii ăştia ar trebui lăsaţi pe viaţă fără permis” VIDEO
Şofer kamikaze filmat în timp ce intră pe contrasens pe A3. „Bipezii ăştia ar trebui lăsaţi pe viaţă fără permis” VIDEO
Nu e linişte nici în Ungaria. Se întâmplă sub ochii lui Viktor Orban
Nu e linişte nici în Ungaria. Se întâmplă sub ochii lui Viktor Orban
Adevărul trist din spatele depozitelor din „Storage Wars”
Adevărul trist din spatele depozitelor din „Storage Wars”
Când încep Asia Express și X Factor la Antena 1. Anunțul oficial
Când încep Asia Express și X Factor la Antena 1. Anunțul oficial
ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱
ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱
Orașul din România în care trotinetele electrice vor fi interzise. Ce riscă cei care nu respectă măsura
Orașul din România în care trotinetele electrice vor fi interzise. Ce riscă cei care nu respectă măsura
FOTO. Anna Lesko, goală pușcă, i-a provocat pe fani cu o ipostază incendiară!
FOTO. Anna Lesko, goală pușcă, i-a provocat pe fani cu o ipostază incendiară!
FOTO. Andreea Raicu, în costum de baie. Cum arată la 43 de ani
FOTO. Andreea Raicu, în costum de baie. Cum arată la 43 de ani