Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Cătălin Munteanu i-a ridicat moralul lui Fai: „Eu mi-am revenit, poți și tu!”

Cătălin Munteanu i-a ridicat moralul lui Fai: „Eu mi-am revenit, poți și tu!”

Imediat după ce s-a aflat verdictul medicilor, entorsă la genunchi cu ruptură a ligamentului încrucișat anterior, Cătălin Munteanu i-a ridicat moralul lui Fai. Mijlocașul a revenit pe gazon după ce în primăvară a suferit aceeași accidentare
Catalin Muresanu
Cătălin Munteanu i-a ridicat moralul lui Fai: "Eu mi-am revenit, poți și tu!"

Imediat după ce s-a aflat verdictul medicilor, entorsă la genunchi cu ruptură  a ligamentului încrucișat anterior, Cătălin Munteanu i-a ridicat moralul lui Fai. Mijlocașul a revenit pe gazon după ce în primăvară a suferit aceeași accidentare

Fundașul camerunez a ajuns ieri la Istanbul, la clinica Acibadem, iar zilele viitoare va fi supus unei intervenții chirurgicale la genunchi
Dinamo a pierdut la Giurgiu trei puncte, dar și pe unul dintre puținii jucători care au venit în vară și au reușit să se impună în „Ștefan cel Mare”. Este vorba de Collins Fai (foto), camerunezul care s-a prezentat în intersezon la trial, iar în toamnă a ajuns titular. Africanul în vârstă de 21 de ani s-a accidentat, iar verdictul de la RMN a fost necruțător. În litere, entorsă a genunchiului stâng cu ruptură a ligamentului încrucișat anterior. În cifre, între cinci și șase luni de absență de pe gazon. Unul dintre primii oameni care au ținut să-i ridice moralul lui Fai a fost Cătălin Munteanu, cel care, de curând, a trecut prin același calvar. „Cap de Zmeu” a revenit pe teren, iar cu Sănătatea Cluj a bifat câteva minute după șase luni de la accidentare. Mijlocașul în vârstă de 34 de ani a discutat cu Fai și l-a încurajat pe acesta. „Am vorbit cu el și i-am spus să fie tare. Nu i-am dat sfaturi, i-am dat un singur exemplu și acela este al meu.  Dacă la 34 de ani am revenit, atunci pentru el, care este mult mai tânăr, va fi mult mai ușor. Sfaturile vor urma atunci când va trece la recuperare, perioadă care este foarte importantă după o asemenea accidentare. Am avut două operații, și la un genunchi și la celălalt, știu despre ce e vorba”, a spus Munteanu pentru ProSport.
 

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro