Cârțu e mulțumit: **”Am realizat ce mi-am propus, acum vreau bonus”

Cârțu e mulțumit: **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorin Cârțu a realizat obiectivul ce i-a fost stabilit atunci când a preluat formația din Târgu Jiu, salvarea de la retrogradare, iar acum pentru finalul sezonului se așteaptă la "un bonus",

"Suntem la un singur punct de locul 10 și cred că asta este o oportunitate pentru Pandurii să se achite de obiectivul inițial, chiar dacă atunci când am venit eu, obiectivul era doar salvarea de la retrogradare. Eu, totuși, voi încerca să mă bat pentru acest obiectiv, care este clasarea între primele 10 echipe din Liga I. Pentru ceea ce am fost eu adus la echipă s-a realizat, dar acum mai vreau și un bonus", a spus Cârțu.

La preluarea echipei, în septembrie 2008, Sorin Cârțu a avut ca obiectiv salvarea de la retrogradare, însă la începutul campionatului conducerea clubului stabilise drept obiectiv clasarea între primele 10 echipe din Liga I.

Tehnicianul a adăugat că partida cu Poli Iași va fi un joc pentru liniștea deplină a formației sale. "Acum nu mai este presiunea atât de mare la echipă, dar încă nu putem să spunem că suntem salvați și matematic de la retrogradare. Dar partida cu Poli Iași ar fi un joc pentru liniștea noastră deplină. Trebuie neapărat să-l câștigăm, pentru a ajunge să fim total lipsiți de griji în ultimele 4 etape. Și, în același timp, nu mai vreau să mai intrăm în acele jocuri indirecte ale altor echipe

Sorin Cârțu a făcut calcule și crede că cele 37 de puncte pe care le-a acumulat echipa Pandurii sunt acum greu de atins de alte echipe aflate în zona retrogradabilă: "Din punctul meu de vedere, trei echipe sunt sigur retrogradate. 90-95% Farul Constanța, pentru că le-ar fi aproape imposibil să facă 15 puncte în 5 etape, iar celelalte să stea pe loc. Și CS Otopeni și Gloria Buzău sunt 100% retrogradate. Iar referitor la FC Argeș este imposibil să nu se ia o măsură împotriva acestei echipe. Dacă nu îi vor retrograda, atunci în mod sigur îi vor depuncta".

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup