Cantonament anulat: au fugit de viscol, însă au dat de ploi torențiale. Ceahlăul se întoarce de urgență din Croația

Redactor:
Marius Pitaru
Cantonament anulat: au fugit de viscol, însă au dat de ploi torențiale. Ceahlăul se întoarce de urgență din Croația
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE ora 18.00 Ceahlăul a disputat ultimul amical din Croația, înaintea revenirii în țară: nemțenii au pierdut și cu NK Novigrad (locul 3 din liga a 3-a croată) cu scorul de 2-3. Pentru români au marcat Constantinescu și Ntambue (jucător aflat în probe).

Formația pregătită de Costel Ilie va trebui să revină la Piatra Neamț cel mai târziu până mâine. Ceahlăul a plecat în urmă cu o săptămână în cantonament, în Croația, însă, din cauza vremii nefavorabile, galben-negrii au ajuns la concluzia că trebuie să anuleze programul de pregătire. Inițial, revenirea în România era programată peste șapte zile.

Ceahlăul a plecat în Croația cu un program de amicale bine stabilit, în cadrul competiției „Football Cup”. Ploile abundente din ultimele trei zile au făcut însă ca terenurile să devină impracticabile. Totul a culminat duminică, zi în care precipitațiile au atins 60mm în 24 de ore. Drept urmare, echipa va merge astăzi cu autocarul până la Bologna, de unde nemțenii vor lua avionul către țară.

Ceahlăul a apucat să joace un singur meci în acest cantonament, contra liderului din liga a 2-a croată, FC Cibalia, scor 1-4. Următorul meci al nemțenilor era programat pentru astăzi, 3 februarie, cu NK Novigrad, locul 3 din liga a 3-a croată, însă rămâne de văzut dacă se va mai disputa înainte de întoarcerea în România.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…