„Câinii” nu mai suferă:** Dinamo – Rapid 2-1! Bălgrădean și Alexe au fost eroii roș-albilor

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu Rada scos de la naftalină, Rapid a oferit un spectacol gustat de toți, mai puțin de propriii suporteri. Deși a condus cu 1-0, echipa lui Copos s-a otrăvit singură

Teixeira, Bozovici, Glauber și Grigore au pierdut mingi ca în curtea școlii până când Alexe a reușit să egaleze, în minutul 45

Cine a făcut asta? Reghecampf? Misteriosul preparator fizic neamț de la Steaua? Cine a devalorizat derby-ul Dinamo – Rapid? Copos, Badea, acționarii, CA-urile? Sau poate Borcea atunci când și-a luat pantofii roșii, cămășile cu buline sau cu inimioare și a plecat la Miami? Cum a ajuns un astfel de meci să se joace la jumătatea clasamentului, locul 7 contra locul 8, la trei zile după ce au pierdut amândouă acasă cu Bistrița și Brașov? Să fie de vină scandările obscene din tribune sau atitudinea indiferentă a unor jucători, mercenari neplătiți cu lunile de finanțatorii cluburilor lor?

Întrebările se înmulțesc atunci cînd apar nuanțele. Aseară, Teixeira a fost cel mai bun rapidist de pe teren în primele 43 de minute. A plutit prin apărarea lui Dinamo în minutul 30 și i-a pasat telepatic lui Pancu pentru 1-0, a încetinit și a accelerat jocul așa cum a vrut. Din minutul 43, Teixeira a intrat însă într-o stare hipnotică. A pierdut inexplicabil mingea, la fel cum au făcut-o și Gauber și Bozovici și Grigore. Timp de 120 de secunde, rapidiștii au alergat cu cuțitul în mână pentru a-l oferi dinamoviștilor, rugându-i să-l înfigă fără milă. Baloane succesive făcute cadou adversarilor, marcaj larg și o respingere hilară în față a lui Pecanha l-au adus pe Alexe singur cu poarta goală și așa a fost 1-1 la pauză.

Cadou după cadou pentru „câini”

Golul primit cadou l-a transformat pe Bonetti dintr-un antrenor zgribulit, trădat de sistemul 4-3-3 pregătit special pentru derby, într-unul inspirat! Cu liniștea scorului, Dinamo s-a așezat mai sigură pe ea în partea a doua și a așteptat noi atenții din partea rivalilor. Iar acestea n-au întârziat să apară. În minutul 60, un fault stupid făcut la marginea careului s-a transformat într-un calvar pentru Rapid. Implantat de Rada fundaș dreapta, Voicu a ieșit din zid la execuția lui Curtean, a văzut galben, iar Balaj a cerut repetarea loviturii. La repetare, Grigorie l-a imitat pe Voicu, a făcut henț și Alexe a acceptat din nou cadoul: 2-1 din penalty! Chiar dacă Pancu s-a agitat pe final, derby-ul era decis. Cu un talent nebănuit, băieții lui Rada au reușit să-l facă pe Bonetti să pară un „grande allenatore”.

 

 

URMĂ‚REȘTE COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI

EXPLICAȚIE
„Lui Sabău i-a lipsit tactul”

George Copos a explicat pe blogul personal motivul pentru care a fost nevoit să renunțe la Neluțu Sabău, după înfrângerea din meciul cu FC Brașov (1-2). „Pentru un antrenor e importantă știința tactului. Tactul de a-ți apropia oamenii, de a câștiga vestiarul. Tactul nu se învață, ca și talentul. Ori îl ai, ori nu-l ai”, a explicat Copos motivul pentru care Sabău nu a reușit la Rapid.

REACȚIE
Nu recunosc bătaia

ProSport a anunțat în ediția de ieri că la antrenamentul de duminică seara, Cosmin Matei și Sorin Strătilă au avut un conflict, pe care primul l-a rezolvat cu ajutorul pumnilor și picioarelor. Ieri, aceștia au negat incidentul. „E adevărat că a intrat Matei mai tare la mine, ne-am ridicat, ne-am împuns un pic, ne-am înjurat, apoi, la final, am mai țipat unul la altul, ne-am mai amenințat, dar atît”, a spus Strătilă. Matei l-a completat: „Totul s-a rezolvat verbal, fără vreun conflict fizic”.

Dănciulescu, doar pe margine!
Veteranul lui Dinamo, Ionel Dănciulescu (36 de ani, foto), nu a fost inclus aseară nici măcar pe foaia de rezerve. Informația a surprins inițial, mai ales că vârful de atac fusese titular în ultimele patru meciuri ale „câinilor”. Misterul a fost elucidat imediat ce echipele se pregăteau să intre în teren: Danciu-gol s-a ales cu o întindere musculară la antrenamentul de dinaintea meciului de aseară și, de comun acord cu Dario Bonetti, acesta a decis că ar fi mai bine să nu forțeze. Inițial se speculase că Danciu a fost pedepsit de italian după ratarea penalty-ului din meciul cu Bistrița (1-2).

Tensiune în tribune
Aflate pe locurile șapte, respectiv opt, cele două adversare nu prea îmbiau suporterii să iasă din casă. Vreo 16.000 au făcut totuși un compromis pentru favoriți și au fost mai activi decât s-ar fi gândit oricine. Încinși de febra meciului, cam 30 de fani din ambele „tabere” și-au împărțit pumni în zona Pieții Iancului, iar opt dintre ei au luat calea secțiilor de Poliție. Dar disputa nu s-a stins definitiv, ea continuând în tribune. „Interdicții expirate, acum stăm frate lângă frate”, stătea scris deasupra unei pânze uriașe reprezentând doi câini, unul încătușat, care au îmbrăcat ieri PCH. Dotați cu stegulețe și petarde, o parte a membrilor galeriei Rapidului i-a provocat la „duel” pe adversarii de la tribuna a doua, fiind nevoie de intervenția jandarmilor pentru a potoli spiritele. În semn de răzbunare, gazdele au afișat un banner, „Mareșal Antonescu, românii adevărați nu te vor uita”, care lasă loc multor interpretări.
 

 

Tags:
Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele