„Câinii” au jumulit „canarii”

  • Publicat:
  • Actualizat:

„Câinii” au susținut duminică seara, la Albertville, primul meci de pregătire „cu greutate” al verii. Adversara roș-albilor a fost FC Nantes, ultima campioană a Franței, înainte de dominația lui Lyon. Mircea Rednic a început meciul cu o formulă de echipă care s-a dorit cât mai apropiată de cea de bază. Aceasta a fost: Dolha – Blay, Moți, Izvoranu, Pulhac – Ropotan – Torje, Boștină, I. Iordache – Bratu, Dănciulescu

De fapt despre meciul în sine nu se poate spune că s-a jucat decât în prima repriză. A doua fiind mult sub nivelul primei, datorită schimbărilor numeroase. Decât Ropotan a dus meciul până la sfârșit, restul colegilor săi fiind schimbați la pauză. Roș-albii au început ezitant, motiv pentru care erau conduși după 16 minute. Dinamo s-a "trezit" după acest semnal, iar Torje și Bratu au înclinat balanța în favoarea românilor. Ocazii au mai fost, iar Mircea Rednic s-a putut declara mulțumit de evoluția elevilor săi, motiv pentru care a făcut numeroase experimente în a doua repriză. Scorul a rămas totuși neschimbat, chiar dacă la ultima fază a meciului "canarii" puteau să egaleze.

Comentariul meciului:

Min. 90: FINAL. Dinamo se impune cu 2-1

Min. 89:
Gafe în lanț în apărarea dinamovistă, cu o pasă decisivă a lui Homei pentru un adversar. Din fericire pentru "câini", balonul a trecut pe lângă poartă

Min. 85:
Cristi Borcea și Cornel Dinu asistă dezamăgiți la ultimele minute ale partidei

Min. 80:
Schimbare Dinamo: Iese Andrei Cristea, intr Dragoș Grigore

Min. 70:
Attoukora își încearcă și el șutul, unul destul de bun, dar peste poartă

Min. 69:
Schimbare Dinamo: Alexe intră în locul lui Miranda

Min. 68:
Ropotan a văzut poarta goală și a încercat un lob de la 25 de metri, dar n-a nimerit cadrul porții

Min. 60:
De la pauză, pe stadion a venit și Cristi Borcea, dar din nefericire pentru el nu prea a avut ce să vadă în această repriză


Min. 53:
Contraatac dinamovist, cu Thiago la finalizare. Șutul fostului "șerif" este dezamăgitor

Min. 50:
Miranda reia cu genunchiul peste poarta goală, din numai 4 metri, dar argentinianul nu se aștepta ca balonul să mai ajungă la el

Min. 47:
Pe teren au mai intrat Attoukora, Galliquio, Homei, Diabate, Goian, Thiago, Andrei și Adrian Cristea. Rednic a introdus o altă echipă pe teren, față de prima repriză. Doar Ropotan a mai rămas în teren

Min. 46: Nantes are prima minge a reprizei secunde. Miranda a intrat în locul lui Dănciulescu și Matache în locul lui Dolha

*Francezii întârzie să revină de la cabine

Min. 45: Pauză. Dinamo conduce cu 2-1 prin golurile marcate de Torje și Bratu

Min. 38:
Cartonaș galben pentru Ropotan. Babovic este și el avertizat pentru reacția pe care a avut-o.

Min. 34:
2-1 Bratu marchează după o fază marcă înregistrată. Ropotan a dat o pasă lungă pentru Bratu, care a rămas singur cu portarul și l-a învins pe acesta cu un șut pe jos

Min. 33: Torje preia la 11 metri și șutează din vole superb, dar șutul său este apărat

Min. 29:
Arbitrul anulează un gol marcat de Boștină, pentru un ofsaid în care se afla Iordache, interpus pe traiectoria balonului

Min. 27: Cartonaș galben pentru Boștină, pentru un fault din spate care oprește un cotraatac periculos

Min. 25: 1-1 Torje egalează cu un șut în diagonală de la aproximativ 20 de metri, ușor deviat

Min. 16:
0-1 Francezii deschid scorul prin șutul lui Christian Bekamenga, în stânga lui Dolha, după ce Blay și Moți nu au reușit să blocheze centrarea

Min. 2:
Torje recuperează un balon în propria jumătate, a pătruns până la 20 de metri de poarte lui FC Nantes, dar a șutat foarte slab

Min. 1: A început meciul, deși disputarea lui a fost pusă sub semnul întrebării din cauza vremii

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele