Burdujan stă o lună

Burdujan stă o lună
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru prima dată în acest sezon, Viorel Hizo se confruntă cu probleme medicale, fiind nevoit să opereze schimbări în primul „11“. În seara zilei de miercuri, în cadrul unui joc-școală cu FC Bârlad, echipă din Liga a III-a, atacantul Lucian Burdujan a acuzat dureri la nervul sciatic, iar medicul echipei l-a anunțat pe Hizo că nu va putea conta pe aportul nouarului aproximativ o lună. Burdujan a fost titular în toate cele zece partide ale Vasluiului în acest sezon, reușind să marcheze patru goluri, două în campionat, cu CFR, și două în Cupa UEFA. Antrenorul moldovenilor nu dezarmează însă și este convins că ceilalți jucători ofensivi din lot se vor ridica cel puțin la nivelul lui Lucian Burdujan.

Matei revine în prima echipă
Hizo a găsit deja soluția pentru a-l înlocui pe partenerul de atac al lui Temwanjera, Marius Matei având șanse foarte mari de a reveni în primul „11“ al galben-verzilor, după ce nu a bifat niciun minut în acest sezon. „Mi-ar fi plăcut ca rândul lui Matei să vină altfel decât după o accidentare a lui Burdujan, dar asta este. 99% voi începe cu el. Marius este pregătit, am avut mai multe discuții cu el și acum trebuie să demonstreze că merită să fie în prima echipă“, a declarat Viorel Hizo. „Sunt pregătit 100% din toate punctele de vedere. E adevărat că nu am jucat în acest sezon, dar m-am pregătit cot la cot cu ceilalți colegi. Sper să facem un joc bun cu Dinamo și să nu dezamăgesc pe nimeni. Voi face tot posibilul să îmi ajut echipa să câștige“, a subliniat și tânărul atacant al vasluienilor.

 

Marcel CRISTEA
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: „Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!”
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: „Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup