Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Bruno în loc de Maftei?** Dinamo a pus ochii pe fostul fundaș al Unirii

Bruno în loc de Maftei?** Dinamo a pus ochii pe fostul fundaș al Unirii

Refuzați de Maftei, șefii din „Groapă" încearcă să rezolve problemele din apărare prin acontarea lui Bruno Fernandes (foto), fostul fundaș central al Unirii Urziceni. Liber de contract, fotbalistul din Guineea-Bissau nu se grăbește să semneze cu formația dinamovistă, aștepând să vadă dacă se concretizează ofertele pe care le are din străinătate. În vârstă de 32 de ani, Bruno Fernandes este văzut drept opțiunea optimă pentru remedierea problemelor cu care se confruntă Ioan Andone în apărare. Titular constant în primul „11" care a scris istorie la Urziceni, Bruno are avantajul că este liber de contract, iar pretențiile sale salariale nu depășesc plafonul impus de șefii din „Groapă". Contactat de ProSport, Fernandes a dezvăluit că este dorit de unele formații din țară, însă nu se grăbește să semneze cu niciuna dintre ele. „Sunt și echipe din România care mă doresc, însă am și alte variante. Mi-aș dori să mă transfer în străinătate, dar mă voi gândi bine înainte de a alege", a declarat fundașul de culoare.
Bruno în loc de Maftei?** Dinamo a pus ochii pe fostul fundaș al Unirii

Refuzați de Maftei, șefii din „Groapă” încearcă să rezolve
problemele din apărare prin acontarea lui Bruno Fernandes (foto),
fostul fundaș central al Unirii Urziceni. Liber de contract,
fotbalistul din Guineea-Bissau nu se grăbește să semneze cu
formația dinamovistă, aștepând să vadă dacă se concretizează
ofertele pe care le are din străinătate.

În vârstă de 32 de ani, Bruno Fernandes este văzut drept opțiunea
optimă pentru remedierea problemelor cu care se confruntă Ioan
Andone în apărare. Titular constant în primul „11” care a scris
istorie la Urziceni, Bruno are avantajul că este liber de contract,
iar pretențiile sale salariale nu depășesc plafonul impus de șefii
din „Groapă”. Contactat de ProSport, Fernandes a dezvăluit că este
dorit de unele formații din țară, însă nu se grăbește să semneze cu
niciuna dintre ele. „Sunt și echipe din România care mă doresc,
însă am și alte variante. Mi-aș dori să mă transfer în străinătate,
dar mă voi gândi bine înainte de a alege”, a declarat fundașul de
culoare.

5
partide
și un gol a bifat Bruno în Champions League
și Europa League, toate cu Unirea Urziceni

41 de
meciuri
în Liga I a evoluat fundașul pentru Unirea
Urziceni