Brigadă de arbitri din Spania la Timișoara-Steaua!**

Brigadă de arbitri din Spania la Timișoara-Steaua!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a
declarat, marți, într-o conferință de presă, că partida FC
Timișoara – Steaua, din cadrul etapei a XII-a a Ligii I, va fi
condusă de o brigadă FIFA din Spania.

„La Timișoara – Steaua vom avea o brigadă din Spania. Am
trimis solicitări în cinci – șase țări și am primit o confirmare de
la spanioli. Știu care este brigada, este o brigadă FIFA, dar
conform înțelegerii cu forul spaniol o vom face publică miercuri
sau joi”
, a spus oficialul CCA.

De asemenea, el a menționat că partida Unirea Urziceni –
Universitatea Craiova din cadrul aceleiași etape va fi condusă de o
brigadă din Ucraina. „În urma solicitărilor noastre ne-a
venit acceptul din Italia, dar am zis că o să se spună că mi-am
făcut o filieră în Italia și că eu chem de acolo ca să aranjez
jocurile. Așa că la acest meci avem din Ucraina”
, a
precizat Vasile Avram.

În afară de meciul Dinamo – Gloria Bistrița, în etapa a XI-a a
Ligii I au mai fost probleme de arbitraj la alte două partide.
„La Ceahlăul – Unirea Alba Iulia a fost o problemă, în
sensul că asistentul Cătălin Savu a primit un calificativ între
satisfăcător și bine. Asta pentru că a existat o fază în care el nu
a semnalizat un ofsaid, iar de aici s-au creat probleme de
interpretare a fazei următoare în care s-a cerut lovitură de la 11
metri. De asemenea, au fost probleme și la Pandurii cu Unirea
Urziceni. Observatorul a considerat că arbitrul de rezervă Marian
Bordean nu s-a achitat de sarcini și responsabilități și a obținut
un calificativ slab”,
a explicat oficialul.

În ceea ce privește meciul Steaua – Rapid, încheiat 1-1, Vasile
Avram a explicat că centralul austriac Stefan Messner a fluierat
eronat la faza golului înscris de echipa gazdă din cauza
semnalizării tușierului. „Din ce am văzut la televizor, un
jucător al Rapidului a fost așezat la bară, iar când jucătorul
gazdelor a executat lovitura, asistentul nu a sesizat că acesta era
pe linia porții și a ridicat steagul. Centralul inițial a validat
semnalizarea, adică a fluierat eronat, dar și-a dat seama că a
greșit și a revenit și a acordat golul. Conform regulamentului un
arbitru poate să revină asupra deciziei sale dacă jocul nu a fost
reluat. Nu se impunea repetarea loviturii libere”,
a
adăugat președintele CCA.

CCA organizează miercuri și joi concurs de promovare pentru
arbitri și asistenți. Vasile Avram a recunoscut că fiul său,
Valentin Avram, va candida pentru un loc de asistent în lotul
pentru Liga I. „Începând de mâine CCA organizează concurs
de promovare pentru arbitri și asistenți de la Liga a IV-a către
Liga a III-a, de la a III-a către Liga a II-a și de la a II-a către
Liga I. S-au scos la concurs și locurile: astfel sunt trei pentru
arbitri și cinci pentru asistenți la Liga I, cinci pentru arbitri
și opt pentru asistenți la Liga a II-a și 10 pentru arbitri și 15
pentru asistenți la Liga a III-a. Concursul este pe 28 și 29 și
până acum s-au înscris 596 de concurenți. Este adevărat că fiul meu
Valentin va candida pentru un loc de asistent pentru Liga
I”
, a precizat Avram.

Întrebat cum comentează acuzația președintelui executiv al FC
Dinamo, Cristan Borcea, conform căruia singura preocupare este să
îl pună pe fiul său, Marius Avram, pe lista FIFA, președintele CCA
a răspuns: „Conducătorii au dreptul să spună ce doresc și
dacă e adevărat e normal să se facă niște schimbări. Dar pe Marius
Avram nu l-am pus eu pe lista FIFA. El s-a impus pe lista FIFA prin
prestațiile din ultimii 2-3 ani. Are cam 50 de meciuri și nu a fost
implicat în niciun joc și a greșit foarte, foarte puțin. Nu spun că
nu au existat, dar au fost greșeli mici și foarte rare. În
comparație cu ceilalți arbitri, cred că și el avea dreptul să fie
pus pe lista FIFA. Nu a fost promovat niciodată la excepțional și
nici nu se pune problema de a nu îndeplini criteriile pentru lista
FIFA așa cum s-a întâmplat în anii trecuți cu unii
arbitri”
, a precizat oficialul.

Centralul Alexandru Tudor este în continuare reținut de la
delegări până când va prezenta un certificat medical care să ateste
că nu prezintă un pericol pentru alte persoane. „În cazul
lui Alexandru Tudor a rămas aceeași decizie de săptămâna trecută.
El este reținut de la delegări până când va prezenta un ceritifcat
medical că starea lui de sănătate este bună și că nu prezintă un
pericol pentru alte persoane”
, a spus Vasile Avram.

El a adăugat că în aproximativ două săptămâni, Comisia Centrală
a Arbitrilor se va muta într-un nou sediu amplasat pe Bulevardul
Basarabia.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen