Ionel Dănciulescu, prins băut la volan în București! Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele său: „A fost extrem de recalcitrant!”

Redactor:
ProSport
Ionel Dănciulescu, prins băut la volan în București! Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele său: „A fost extrem de recalcitrant!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul sportiv de la Dinamo, Ionel Dănciuescu, a fost oprit în trafic în București, iar polițiștii rutieri au descoperit că acesta băuse înainte să se urce la volan.

Totul s-a petrecut joia trecută, în jurul orei 23:10. Fostul fotbalist a fost tras pe dreapta pe Bulevardul Magheru din Capitală, lângă Hotelul Lido. GÂNDUL.RO a aflat că Danciu a refuzat să se supună alcooltestului și i-ar fi sfidat pe agenții de poliție. Ba mai mult, el nu a ezitat să bea de față cu polițiștii dintr-o sticlă pe care o avea în mașină.

Ionel Dănciulescu, prins băut la volan în București: „A fost extrem de recalcitrant”

„A fost extrem de recalcitrant. Le-a zis agenților să-și vadă de treaba lor fiindcă își vor pierde locul de muncă. N-a vrut în prima fază să sufle, s-a eschivat, a scos chiar o sticlă cu alcool și a luat o gură din ea spunându-le că nu au ce să-i facă”, au declarat sursele GÂNDUL.RO.

Agenții l-au condus ulterior pe Dănciulescu la Institutul Național de Medicină Legală, unde i s-au recoltat probe de sânge. Rezultatele analizelor au arătat că directorul sportiv de la Dinamo  avea o alcoolemie de 0.79 mg/l. Surse din Poliție au adăugat că deja, pe numele lui Dănciulescu, a fost deschis un dosar penal.

Și Mihai Costea a fost prins beat la volan

Și Mihai Costea, fost fotbalist la Steaua (în prezent FCSB) și Craiova lui Adrian Mititelu, a fost prins băut la volan în noaptea de duminică spre luni.

Conform surselor ProSport, fostul jucător de la echipa lui Gigi Becali și cea a lui Adrian Mititelu a fost prins lângă Capitală, pe Autostrada A3 (București – Ploiești), cu o alcoolemie de 0.58 miligrame/litru în aerul expirat.

Sursele noastre mai spun că pe numele fotbalistului s-a întocmit deja un dosar penal, iar permisul său a fost suspendat până la finalizarea cercetărilor.

Costea a fost duminică la o tăiere de moț cu Adelina Nică, fosta „noră” a lui Vasile Turcu, el consumând la petrecere alcool.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen