BREAKING NEWS | Geraldo și Teixeira au fost dați afară de la Petrolul: „Viitorul nu stă în jurul celor doi. Vestiarul nu se strică”

BREAKING NEWS | Geraldo și Teixeira au fost dați afară de la Petrolul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Contractele lui Geraldo Alves (34 de ani) și Felipe Teixeira (34 de ani) au fost reziliate unilateral de către oficialii echipei Petrolul Ploiești, anunță DigiSport. Se pare că salariile mari ale celor doi, dar și conflictele pe care le-au avut cu cei din staff, unele care au dus mai întâi la excluderea lor din lot de către Mircea Rednic, i-au determinat pe șefii grupării prahovene să ia această decizie.

Pentru Teixeira lucrurile au început să ia o turnură nefavorabilă când a fost văzut în oraș alături de Gigi Becali, finanțatorul Stelei. Atunci, a fost vehiculată posibilitatea ca fotbalistul să se transfere, din vară, la echipa campioană, lucru care nu a picat bine nici antrenorului, nici oficialilor, nici suporterilor. Mai mult decât atât, Teixeira a fost suspendat pentru cumul de cartonașe galbene chiar înainte de meciul din campionat cu Steaua. „Viitorul Petrolului nu va fi în jurul celor doi. Ei nu mai intră în planurile mele. Vestiarul nu se strică. Trebuia să îi exclud mai devreme din lot”, declara la momentul respectiv Mircea Rednic despre cei doi.

Conducerea Petrolului Ploiești a profitat de Legea Insolvenței, care permite unei societăți aflate în acest proces să se despartă de angajați fără să le achite acestora despăgubiri.

Gigi Becali îl vrea pe Teixeira la Steaua, Geraldo spune că nu se va duce acolo

Interesul finanțatorului pentru Teixeira nu este o noutate. În urmă cu doi ani, când evolua la Rapid, acesta a recunoscut deschis că dorește să îl transfere la echipă, dar nu s-a concretizat mutarea. După plecarea lui Sânmărtean în Arabia Saudită, la Al Ittihad, au reînceput zvonurile privind venirea mijlocașului la echipa campioană, iar totul a culminat cu întâlnirea dintre Becali și Teixeira. Totuși, chestionat în această privință, Geraldo a ținut să-i liniștească pe suporterii care nu au văzut cu ochi buni gesturile fotbalistului:

„De multe ori, patronul Stelei a vorbit despre el și multă lume de la Steaua a vorbit despre Felipe, dar el a ales să rămână aici și probabil că la sfârșit de an, toată lumea se va înșela și el nu se va duce la Steaua, ci în străinătate. El este foarte deranjat de ce se întâmplă în România și de aceea vrea să plece. El își dorește liniște și integritate în cariera lui”, a spus fostul căpitan al Petrolului.

15 goluri a marcat Teixeira pentru Petrolul, în cele două sezoane petrecute pe „Ilie Oană”, dintre care 8 în ediția 2014-2015

1 o Supercupă (2013-2014) au câștigat Geraldo și Teixeira în tricoul Petrolului

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…