Boștină: „U este campioana transferurilor!”

Boștină:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Căpitanul „studenților”, Gabi Boștină (foto), vorbește despre
campania de transferuri, despre cum se schimbă valorile în Liga I
și povestește cum a refuzat banii de la Khazar Lankaran pentru că
vrea să rămână la „U” și după retragere.

Gabi, cât de mult a crescut valoarea echipei după ultimele
transferuri?

Putem spune că avem mai mult decât o echipă. S-a creat concurență
pe toate posturile, iar dublurile pentru fiecare post sunt cam de
aceeași valoare.

Al câtelea club din țară e în acest moment?
La modul în care este condus, suntem în primele cinci. Mă refer
aici la condițiile care se oferă echipei, salarii plătite la zi, la
tot ceea ce înseamnă organizare pentru echipă. Sper să ajungem în
primele cinci și în clasament, începând de anul viitor, pe noua
arenă.

„Cu
Cristea e mai ușor”

Cât de mult contează transferul „Prințului”
?

La fel ca și la Dinamo, cu Adrian Cristea alături este ușor. Îi
cunosc toate mișcările, iar în anumite momente, atunci când echipa
are nevoie să respire, este jucătorul care creează de unul singur
ocazii de gol și chiar marchează.

Cum vezi returul, ținând cont că începeți de pe locul
14?

Este puțin îngrijorător, dar avem mulți fotbaliști cu experiență și
împreună vom ieși din această zonă fierbinte. Eu îmi doresc și cred
că putem să devenim revelația acestui retur, iar de anul viitor „U”
să devină cu certitudine o echipă care va fi luată în seamă în
lupta pentru cupele europene.

Visezi să prinzi o cupă europeană cu „U”?

E mai mult decât un vis. Să joc pe noul stadion, cu 32.000 de
suporteri, e poate ultimul vis din carieră și cu siguranță va fi
cel mai frumos.

„La «U» și după retragere”

Cât simți că mai poți juca?
Nu știu exact cât timp, dar prima dată când voi simți că nu mă mai
duc picioarele, deși îmi va fi greu, voi spune singur stop.

De ce ai refuzat Khazar Lankaran? Nouă români au semnat
deja cu azerii.

M-am simțit onorat de interesul lui nea Mircea. Îi mulțumesc că s-a
gândit la mine, chiar dacă am 33 de ani. Îi doresc să ajungă
campion în Azerbaidjan, împreună cu toți jucătorii români. Viitorul
și finalul carierei mele sunt la „U”. După ce mă voi retrage și
dacă va fi nevoie de mine, mi-ar face plăcere să rămân la
club.

Ce echipă s-a întărit cel mai mult în această
iarnă?

Noi! N-am făcut cele mai multe transferuri, doar cele mai
valoroase.

19 goluri a
înscris mijlocașul pentruSteaua și Dinamo în 189 de partide

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Anunț pentru cei care primesc PENSIA PRIN POȘTĂ. Este informația momentului pentru milioane de pensionari
Anunț pentru cei care primesc PENSIA PRIN POȘTĂ. Este informația momentului pentru milioane de pensionari
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…