Borcea și I.Becali, la DNA**

Borcea și I.Becali, la DNA**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, și fostul impresar FIFA, Ioan Becali, s-au prezentat, marți, la Direcția Națională Anticorupție.

Ambii au venit neînsoțiți de avocați.După întâlnirea cu procurorii DNA, niciunul nu a făcut declarații.

În dosarul corupției din arbitraj, în 14 aprilie au fost arestați preventiv, pentru 29 de zile, finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Făcăleață, precum și fostul director al OPC Argeș Cristian Libertatu. Cornel Penescu și Liviu Făcăleață sunt acuzați de dare de mită, iar Gheorghe Constantin și Cristian Libertatu de luare de mită.

În 11 mai, Tribunalul Argeș a decis să nu le mai prelungească mandatele de arestare preventivă, dar procurorii DNA au făcut recurs.

În 12 mai, Curtea de Apel Pitești a admis recursul procurorilor, astfel că aceștia au rămas în arest pentru 30 de zile, mandatele de arestare preventivă urmând să le expire miercuri, 10 iunie.

În 23 aprilie, în dosarul corupției din fotbal au fost arestați preventiv, pentru 29 de zile, și arbitrii Marcel Savaniu și Sorin Corpodean și vicepreședintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, sub acuzația de luare de mită.

Ulterior, arbitrii Sorin Corpodean și Marcel Savaniu au fost puși în libertate sub control judiciar, în baza unei decizii a Curții de Apel Pitești. Decizia, care este definitivă, cuprinde câteva măsuri restrictive, și anume ca inculpații să nu se deplaseze la competițiile sportive, să nu se apropie de co-inculpați și de familiile acestora, de martori și de experți și să nu execute profesia sau meseria avută la data arestării. Mai apoi a fost eliberat Marcel Lică, după ce atât Tribunalul, cât și Curtea de Apel au decis să nu îi mai fie prelungit mandatul de arestare preventivă.

Ultima persoană arestată în acest dosar este arbitrul Aurelian Bogaciu, în cazul căruia magistrații Tribunalului Argeș au decis ca mandatul de arestare preventivă să nu fie prelungit. Curtea de Apel Pitești a respins apoi recursul făcut de procurori la această decizie, astfel că și Aurelian Bogaciu a fost pus în libertate.

Totodată, Tribunalul Argeș a respins, vineri, propunerea DNA de prelungire a mandatelor de arestare preventivă pentru finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, directorul Pic Liviu Făcăleață, fostul director al OPC Argeș Cristian Libertatu și fostul președinte CCA Gheorghe Constantin, decizia nefiind definitivă.

Procurorii DNA au formulat recurs.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…