Borcea și-a anunțat OFICIAL retragerea: „Am venit când nu erau bani de apă plată.”** Titlul pierdut în fața Unirii i-a fost fatal: „În 95% din nopți am luat medicamente”

Borcea și-a anunțat OFICIAL retragerea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

E oficial. Anunțul făcut de Gigi Becali vineri seară a fost confirmat în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat, pe lângă Cristi Borcea, Nicolae Badea, președintele CA al lui Dinamo și Dragoș Săvulescu.

„Spartanul șef” și-a anunțat retragerea din Ștefan cel Mare, după 17 ani, timp în care „câinii” au reușit să cucerească titlul de 4 ori și Cupa de 6 ori, reușind în două rânduri eventul (2000, 2004).

Cristi Borcea a explicat de ce a luat această decizie și a dezvăluit că s-a gândit tot mai serios la retragere de la titlul pierdut în fața Unirii Urziceni, în 2009.

A fost o decizie foarte greu luat. Am fost alături de Dinamo atâta timp și acest club va rămâne în sufletul meu toată viața. Nu va exista o altă echipă unde mă veți vedea vreodată. Pentru mine există Dinamo sau nimic. Le mulțumesc colegilor mei, domnul Badea și Dragoș (n.r. Dragoș Săvulescu), îmi permit să îi spun așa. Au fost și momente mai neplăcute, momente de rătăcire, dar așa se întâmplă peste tot. Am regretat totul imediat și la fel și el. Titlul pierdut în fața Unirii Urziceni a fost cea mai mare dezamăgire pentru mine. De atunci, 95% din nopți le-am dormit cu medicamente. Aveam o echipă extraordinară.„, a spus Borcea, în cadrul conferinței de presă în care și-a anunțat retragerea.

A venit la Dinamo într-un moment greu

În iarnă eram decis să mă retrag, să fac pasul înapoi, dar am hotărât să continuăm după o discuție cu domnul Badea. A venit însă acea problemă de sănătate și mi-am dat seama că cel mai important în viață e să fii sănătos. Eu nu pot fi implicat decât 100%. Nu pot face lucrurile pe jumătate. De asta e mai bine să mă retrag. Domnii Badea și Săvulescu au făcut un proiect frumos. Au fost 17 ani de momente plăcute. Nea Cornel Dinu m-a adus la Dinamo într-un moment în care clubul era pe locul 12 și nu aveam bani de apă plată sau apă minerală.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen