„Borcea nu știe dacă va mai deschide porțile la primăvară!** Nu mai are bani!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali a vorbit și despre scandalul iscat de Cristi Tănase
și de relația acestuia cu Iulia, spunând că ultima escapadă a
mijlocașului este cât se poate de condamnabilă deoarece a pătat
imaginea clubului din Ghencea. Patronul trupei „roș-albastru” l-a
avertizat de fostul argeșean că va ajunge la formația secundă dacă
va continua pe aceeași linie.

Becali a dezvăluit că a înjumătățit salariul celor din
conducerea administrativă și de asmenea a luat măsuri împotriva
crizei încercând astfel să evite situația cu care se confruntă
clubul Dinamo. Șeful din Ghencea a spus că acționarul dinamovist
Cristi Borcea se gândește serios să pună lacătul pe stadionul din
Ștefan cel Mare din lipsă de resurse financiare.

„Nu-l putem lăsa așa. Dacă o va ține așa, nu putem să
riscăm. Dacă mai face una ca asta, vă garantez că îl vedeți la
echipa a doua. Un jucător la Steaua nu are voie să danseze pe mese
până la cinci dimineață. Nu ai voie. Reprezenți clubul. Porți o
emblemă. Dacă va înțelege bine, dacă nu merge la echipa a doua și
cu asta basta. Poate deveni cel mai bun jucător al României. Am
vorbit cu Borcea și i-am spus că stă degeaba la Comitetul Executiv.
Dacă și eu stau și nu mai fac nicio afacere nimic, se termină la
mine. Dacă pun 10 milioane pe an și nu câștig nimic, termin banii.
Dacă nu apare clauza de forță majoră, nu te mai pot plăti și pleci
liber. Dacă nu se iau măsuri în comitetul executiv, se închide
fotbalul. Borcea mi-a zis că nu știe dacă mai deschide porțile la
primăvară. Mi-a zis că nu mai are bani. Și-a nenorocit familia din
cauza fotbalului. Decât să mori, mai bine stai bolnav până te faci
bine. I-am zis lui Argăseală că îi fac jumătate salariul. La toată
lumea. Inclusiv la grupele de copii, de la 100.000 la 50.000
cheltuieli”
, a declarat Gigi Becali la gsptv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×