Borcea își strigă durerea:** „Jucătorii sunt mercenari!”

Imediat după finalul meciului cu Oțelul acționarii dinamoviști au intrat în ședință, iar Cristi Borcea s-a dus în vestiarul "câinilor" pentru a încerca să vadă ce trebuie reparat în perspectiva meciului de Europa League cu Sturm Graz. Președintele executiv s-a dezlănțuit împotriva jucătorilor și a ajuns la aceeași concluzie ca fanii din Ștefan cel Mare: fotbaliștii sunt mercenari. Cu o astfel de mentalitate și cu o astfel de atitudine, nu ai cum să ai pretenția să îmbraci tricoul lui Dinamo. "Este incredibil, nu poți să câștigi un meci cu atitudinea asta. După o săptămână foarte bună, astăzi mi-am dat seama că jucătorii sunt numai și numai niște mercenari. Și de ce spun asta? La Piatra-Neamț le-am dat banii în vestiar, au câștigat fără probleme, la Steaua le-am dat banii la cabine, au bătut fără probleme, iar azi nu le-am dat bani și au pierdut. Nu poți să ai atitudinea asta, numai când ieși pe culoarul de la Dinamo trebuie să ai 1-0", a spus președintele executiv al câinilor, la gsptv.
Borcea își strigă durerea:** "Jucătorii sunt mercenari!"

Imediat după finalul meciului cu Oțelul acționarii dinamoviști
au intrat în ședință, iar Cristi Borcea s-a dus în vestiarul
„câinilor” pentru a încerca să vadă ce trebuie reparat în
perspectiva meciului de Europa League cu Sturm Graz.

Președintele executiv s-a dezlănțuit împotriva jucătorilor și a
ajuns la aceeași concluzie ca fanii din Ștefan cel Mare:
fotbaliștii sunt mercenari. Cu o astfel de mentalitate și cu o
astfel de atitudine, nu ai cum să ai pretenția să îmbraci tricoul
lui Dinamo.

Este incredibil, nu poți să câștigi un meci cu
atitudinea asta. După o săptămână foarte bună, astăzi mi-am dat
seama că jucătorii sunt numai și numai niște mercenari. Și de ce
spun asta? La Piatra-Neamț le-am dat banii în vestiar, au câștigat
fără probleme, la Steaua le-am dat banii la cabine, au bătut fără
probleme, iar azi nu le-am dat bani și au pierdut. Nu poți să ai
atitudinea asta, numai când ieși pe culoarul de la Dinamo trebuie
să ai 1-0
„, a spus președintele executiv al câinilor, la
gsptv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]