Borcea îl „înțeapă” pe Zicu:** „În locul lui, m-aș da accidentat”

Ianis Zicu joacă perfect rolul „oii negre" la Dinamo. Mijlocașul „câinilor" a criticat vehement conducerea și tehnicienii de fiecare dată când nu a jucat în acest an. Iar când a intrat pe gazon, machidonul nu a convins. De aceea, pentru ca tabloul să fie complet, criticile oficialilor au venit instantaneu la finalul meciului de la Galați, cu Oțelul. Și pentru că replica i-a aparținut lui Cristi Borcea, ea a făcut parte din categoria celor extrem de acide. Iată ce sfat i-a dat președintele executiv jucătorului: „Zicu ar trebui să se uite în oglindă și să mai pună o dată caseta din ultimele meciuri, chiar și pe cea cu meciul contra Oțelului". Replica președintelui executiv vine după ce ProSport a publicat zilele trecute reacția lui Zicu la faptul că a fost nevoit să urmărească din tribune meciul cu Steaua. „De ce n-am jucat și eu cel puțin câteva minute?! Sunt ciumat?", ar fi răbufnit Ianis la adresa staff-ului tehnic miercuri seara. La ce concluzie a ajuns acționarul „câinilor"? Una acoperită de realitatea de pe teren, loc unde Zicu face tot mai des simplu act de prezență. „Eu, în locul lui, m-aș da accidentat până la finalul campionatului", a dat verdictul oficialul echipei din „Ștefan cel Mare". Ruptura dintre fostul interist și echipă este acum completă. Pentru că tot mai multe voci, suporteri, antrenori sau acționari ai echipei, îl contestă. Iar răspunsul de pe gazon al dinamovistului lipsește, cel puțin momentan, cu desăvârșire.
Catalin Muresanu
Borcea îl "înțeapă" pe Zicu:** "În locul lui, m-aș da accidentat"

Ianis Zicu joacă perfect rolul „oii negre” la Dinamo. Mijlocașul
„câinilor” a criticat vehement conducerea și tehnicienii de fiecare
dată când nu a jucat în acest an. Iar când a intrat pe gazon,
machidonul nu a convins.

De aceea, pentru ca tabloul să fie complet, criticile
oficialilor au venit instantaneu la finalul meciului de la Galați,
cu Oțelul. Și pentru că replica i-a aparținut lui Cristi Borcea, ea
a făcut parte din categoria celor extrem de acide. Iată ce sfat i-a
dat președintele executiv jucătorului: „Zicu ar trebui să
se uite în oglindă și să mai pună o dată caseta din ultimele
meciuri, chiar și pe cea cu meciul contra Oțelului”
.
Replica președintelui executiv vine după ce ProSport a
publicat zilele trecute reacția lui Zicu la faptul că a fost nevoit
să urmărească din tribune meciul cu Steaua. „De ce n-am
jucat și eu cel puțin câteva minute?! Sunt ciumat?”
, ar fi
răbufnit Ianis la adresa staff-ului tehnic miercuri seara.

La ce concluzie a ajuns acționarul „câinilor”? Una acoperită de
realitatea de pe teren, loc unde Zicu face tot mai des simplu act
de prezență. „Eu, în locul lui, m-aș da accidentat până la
finalul campionatului”
, a dat verdictul oficialul echipei
din „Ștefan cel Mare”. Ruptura dintre fostul interist și echipă
este acum completă. Pentru că tot mai multe voci, suporteri,
antrenori sau acționari ai echipei, îl contestă. Iar răspunsul de
pe gazon al dinamovistului lipsește, cel puțin momentan, cu
desăvârșire.

908 minute a
bifat Zicu în toate competițiile din acest sezon, reușind doar un
gol și o pasă decisivă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania