Borcea ar vrea să revină în „Groapă”:** „I-am interzis să facă asta! Niciodată nu se mai poate bate cu Steaua”

Borcea ar vrea să revină în
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Câinii” trec printr-o perioadă extrem de dificilă, jucătorii find neplătiți de câteva luni, iar la nivelul acționarilor lucrurile nu stau deloc cum ar trebui, aceștia provocând un scandal mediatic în ultimele zile.

Ionuț Negoiță i-a înfruntat pe Nicolae Badea și Cristi Borcea, el dorind să implementeze un plan de redresare a clubului.

Cristi Borcea și-ar putea face revenirea printre acționarii lui Dinamo, însă Gigi Becali nici nu vrea să audă de așa ceva, nedorind ca acest fapt să se întâmple și i-a transmis că nu îl va lăsa să se implice din nou în fotbal.

„Cristi Borcea nu va reveni la Dinamo pentru că nu-l las eu. Eu i-am interzis. Ce să facă acolo? Să se îmbolnăvească? Păi, el mi-a zis că ar reveni însă numai cu condiția ca fiecare acționar să bage câte 3 milioane de euro, să facă transferuri tari ca să poată să se bată cu Steaua la titlu. I-am zis, «Mă, tu ești nebun la cap? Cum să te bați cu mine? Nu se mai poate bate Dinamo cu Steaua niciodată în viața ei, stai în banca ta. Eu, 3-4 ani la rând mătur cu fotbalul românesc». Asta i-am zis și i-am interzis să revină la Dinamo”, a spus Becali la gsptv.

Finanțatorul roș-albaștrilor a comentat și subiectul sumelor investite de Niclae Badea și Ionuț Negoiță la Dinamo.

„Negoiță se laudă că a băgat 4 milioane de euro, însă trei milioane și ceva sunt banii dați pe acțiuni atunci când a intrat la Dinamo, deci ăia nu se pun. Cred că a băgat doar vreo 700.000-800.000, pe când Badea, pe lângă ce a băgat, a girat și creditele, ceea ce tot investiție sunt. Până una, alta, Nicolae Badea a susținut clubul, nu Negoiță”, a mai spus Gigi Becali.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele