BOMBĂ‚! Hizo e OUT de la Vaslui!** Porumboiu: „Nu mai putem continua împreună”

BOMBĂ‚! Hizo e OUT de la Vaslui!** Porumboiu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația în cadrul lotului FC Vaslui e explozivă, iar Adrian Porumboiu a decis astăzi să renunțe la colaborarea cu tehnicianul Viorel Hizo. Patronul formației moldovene spune că e total nemulțumit de modul în care Hizo conduce echipa și că îi caută înlocuitor acestuia.

Aceasta nu e însă singura problemă cu care se confruntă Porumboiu în aceste zile. Așa cum ProSport a scris în ediția tipărită de astăzi, jucătorii grupării patronate de Porumboiu sunt în pragul unei revolte, aceștia acuzând faptul că nu și-au primit salariile cuvenite de peste trei luni. Porumboiu a confirmat parțial problemele, însă a ținut să precizeze că întârzierile sunt mult mai mici.

„Vom încheia relația cu Viorel Hizo și apoi vom căuta alt antrenor. Deocamdată nu am discutat cu altcineva, dar vom căuta soluții. Au fost rezultate bune cu domnul Hizo, au fost și momente mai puțin bune. Dar vin momente în care se întâmplă și așa ceva, asta e situația”, a spus Adrian Porumboiu la Sport.ro.

Adrian Porumboiu susține că va ajunge la un acord cu Hizo în ceea ce privește rezilierea contractului acestuia. „Am rezolvat eu cu Lopez Caro (n.r. – tehnician care avea clauză de reziliere de 1 milion de euro) cum să nu rezolv cu Hizo? Vom plăti ce avem de plătit, chiar și până la vară… Oricum, nu se va întâmpla să plece și să nu primească ce are de primit”, a explicat Porumboiu.

Patronul clubului vasluian a refuzat să spună dacă tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău va prelua conducerea echipei aflată în acest moment în stagiu de pregătire în Antalya: „Repet, deocamdată n-am discutat cu nimeni”.

În vârstă de 64 de ani, antrenorul Viorel Hizo a preluat formația FC Vaslui în luna octombrie a anului 2010 înlocuindu-l pe spaniolul Lopez Caro.

Conform www.sport.ro, înlocuitorul lui Hizo va fi Ioan Ovidiu Sabău (CLIK PENTRU DETALII)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele