Bogdan Vătăjelu l-a refuzat pe Hagi pentru a merge în Bănie: „Până la finalul carierei sper să iau măcar un titlu cu Craiova”

Redactor:
Cosmin Staicu
Bogdan Vătăjelu l-a refuzat pe Hagi pentru a merge în Bănie: „Până la finalul carierei sper să iau măcar un titlu cu Craiova”
  • Publicat:

La iniţiativa lor, jucătorii Craiovei au început antrenamentele, în grupe de câte 3, la cantonamentul din Lunca Jiului, printre cei care au participat fiind şi Bogdan Vătăjelu. Acesta spune că, oricât de ciudat ar fi un antrenament cu doar încă 2 coechipieri, nu se compară cu cele efectuate individual, în casă.

„Am făcut o readaptare la efort. A trecut o perioadă destul de mare fără activitate, chiar dacă am avut un program individual, nimic nu se compară cu un antrenament pe teren, cu ghetele în picioare. Am vorbit între noi şi încercăm să ne menţinem, pentru a fi într-o formă fizică OK când vor începe antrenamentele normale. E puţin ciudat să te antrenezi câte 3, dar asta e situaţia, trebuie să ne adaptăm, cel mai important este să ne păstrăm şi forma şi să şi respectăm distanţarea socială.

Mulţi spun că ar mai dura până în iunie starea de urgenţă, eu sper să nu fie aşa de rău. Din punctul meu de vedere ar fi plauzibilă data de 5 iunie pentru reluarea meciurilor. Nu ştiu, dar nu cred că vom avea parte de meciuri amicale. Va fi greu să ne adaptăm la ritmul de joc. Dacă va trebui să jucăm şi din 3 în 3 zile va fi şi mai dificil, mai ales că în România nu eram obişnuiţi nici înainte cu acest program. Probabil că meciurile vor suferi ca şi calitate”, a declarat Vătăjelu, într-o intervenţie la Oltenia TV.

„Ar fi extraordinar să luăm titlul”

Jucătorul care împlineşte 27 de ani peste câteva zile, pe 24 aprilie, rămâne optimist în privinţa şanselor la titlu şi spune că acesta ar fi obiectivul său rămas până la finalul carierei: să câştige un campionat cu Universitatea, fiindcă ar intra în istoria clubului şi a regiunii prin asemenea performanţă.

„În această perioadă am stat cu familia, cu soţia şi cele 2 fete, asta e partea bună a acestui dezastru. Normal că ţi-e dor şi de colegi. Nu a fost un an extraordinar pentru mine, pentru că nu am jucat cât mi-aş fi dorit. Mă aştept la mult mai mult la reluare şi în anul următor. Ne-a rămas campionatul, putem atinge obiectivul, de a lua titlul, vom veni cu forţe proaspete, fiecare credem în acest obiectiv, altfel nu am mai fi la acest club.

Eu nu am Cupa în palmares şi ar fi extraordinar să luăm un titlu. Am văzut acele imagini cu multă lume strânsă în centru după câştigarea Cupei şi vreau să le trăiesc şi eu şi în cazul unui titlu îmi imaginez ce ar fi. Până termin cariera acesta ar fi obiectivul: să iau măcar un campionat cu Craiova”, a adăugat Vătăjelu.

A avut ofertă de la Viitorul

În Cehia, Vătăjelu a evoluat ca mijlocaş stânga, pentru Sparta Praga şi Jablonec, iar când a revenit în ţară a fost ofertat şi de Viitorul şi de Craiova, iar Gică Hagi i-a precizat că-l doreşte pe postul de fundaş stânga.

„Înainte de a reveni la Craiova, am avut o discuţie cu domnul Gică Hagi, un extraordinar cunoscător de fotbal, şi mi-a spus că nu am calităţi să joc mijlocaş lateral şi i-am dat dreptate. Ştiu ce calităţi am şi nu pot fi extremă în sistem 4-3-3, nu pot fi precum Ivan, Mihăilă, Băluţă, jucători cu viteză, care-şi pot depăşi uşor adversarii. Postul meu este de fundaş stânga şi cred că am jucat bine pe acest post. Au fost interesaţi de mine cei de la Viitorul, au fost discuţii cu oamenii de acolo, cu domnul Hagi. Dânsul a vrut să mă ia de la Steaua şi la 18 ani, dar nu s-a putut. Am preferat să vin la Craiova însă, am considerat că este cea mai bună soluţie pentru mine”, a declarat Vătăjelu.

Jucătorul a încercat să explice dificultăţile pe care le au jucătorii români în a se impune în alte campionate, el considerând că nu sunt ajutaţi să se adapteze, în timp ce în România străinii sunt mult mai bine primiţi.

„M-am întrebat de multe ori de ce noi, jucătorii români, nu reuşim să ne impunem afară. Nu suntem mai prejos decât ce jucători sunt în Cehia, spre exemplu, dar acolo este altă mentalitate. Afară e greu, ca străin, să intri în grup, să fii jucător de bază, în timp ce noi suntem o naţie mult mai primitoare, jucătorii străini sunt primiţi foarte bine aici. Când am m-am dus în Cehia m-au trimis la echipa a doua a Spartei Praga, chipurile, ca să mă obişnuiesc, iar apoi alţi jucători nou-veniţi nu au avut parte de acelaşi tratament, nu au avut acelaşi traseu. Totuşi, avem de lucrat în plus pentru a reuşi în fotbalul mare”, a mai spus Vătăjelu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup