Blatter este așteptat în Gruia la meciurile din Liga Campionilor

Clujenii sunt în relații bune cu Sepp Blatter (foto) din anul 2005, atunci când au avut o întâlnire în Elveția. Calificați în premieră în Liga Campionilor, șefii din Gruia vor să facă senzație în cea mai importantă competiție intercluburi. Iar pentru aceasta se gândesc ca, pe lângă aducerea unor adversari de calibru, să invite și personalități de marcă din lumea fotbalului mondial. Primul pe listă este Sepp Blatter, președintele FIFA, care a avut un prim contact cu cei din Gruia în 2005, în Elveția, când Paszkany și Mureșan au fost invitați la reședința sa. „Blatter este un om deosebit, care se poartă exemplar cu oricine, fie că este un președinte, fie un simplu funcționar. Ar fi o onoare să vină la un meci de Liga Campionilor în Gruia, dar nu știu dacă va avea timp, deoarece are o agendă foarte încărcată. Oricum, eu îi voi face o propunere, voi discuta și personal cu el la sfârșitul lunii august, atunci când va avea loc tragerea la sorți a grupelor Ligii", a zis președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan.
Blatter este așteptat în Gruia la meciurile din Liga Campionilor

Clujenii sunt în relații bune cu Sepp Blatter (foto) din anul 2005, atunci când au avut o întâlnire în Elveția.

Calificați în premieră în Liga Campionilor, șefii din Gruia vor să facă senzație în cea mai importantă competiție intercluburi. Iar pentru aceasta se gândesc ca, pe lângă aducerea unor adversari de calibru, să invite și personalități de marcă din lumea fotbalului mondial. Primul pe listă este Sepp Blatter, președintele FIFA, care a avut un prim contact cu cei din Gruia în 2005, în Elveția, când Paszkany și Mureșan au fost invitați la reședința sa. „Blatter este un om deosebit, care se poartă exemplar cu oricine, fie că este un președinte, fie un simplu funcționar. Ar fi o onoare să vină la un meci de Liga Campionilor în Gruia, dar nu știu dacă va avea timp, deoarece are o agendă foarte încărcată. Oricum, eu îi voi face o propunere, voi discuta și personal cu el la sfârșitul lunii august, atunci când va avea loc tragerea la sorți a grupelor Ligii“, a zis președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan.

Și în vara trecută Blatter a fost invitat la centenarul clubului, la partida CFR – Benfica, dar atunci șeful FIFA a declinat în ultimul moment invitația. Bossul fotbalului mondial nu a scăpat niciun moment să îi felicite pe clujeni pentru performanțele obținute, trimițând faxuri de felicitare pe adresa clubului din Gruia pentru calificarea în Cupa UEFA Intertoto (vara anului 2006), calificarea în Cupa UEFA (vara anului 2007) și câștigarea titlului (vara anului 2008).

Și Platini ar putea să fie invitat

Pe lista clujenilor se află și președintele UEFA, Michel Platini. „Voi avea o discuție și cu el, rămâne să vedem dacă vom avea noroc sau nu“, a declarat Mureșan. Primul meci pe care CFR îl va disputa în grupele celei mai importante competiții intercluburi va avea loc pe 16 sau 17 septembrie, dar numai la tragerea la sorți se va ști dacă se va juca pe teren propriu sau în deplasare.

Șeful FIFA a mai fost în România și pe 22 august 2002, la invitația lui Mircea Sandu, la demararea proiectului „Casa fotbalului“. De asemenea, el a fost prezent și pe 17 octombrie 2005 la inaugurarea CN și a Academiei de Fotbal de la Mogoșoaia.

10 ani are Sepp Blatter la șefia forului mondial de fotbal

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Cancan.ro
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Apariție incendiară a vedetei la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Un nou record pentru benzina standard: e la doar un ban de pragul de 10 lei/litru.
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania