Billel Omrani are drumul deschis spre FCSB! Conducerea lui CFR Cluj a confirmat că atacantul poate pleca gratis la finalul sezonului

Billel Omrani are drumul deschis spre FCSB! Conducerea lui CFR Cluj a confirmat că atacantul poate pleca gratis la finalul sezonului
  • Publicat:

Billel Omrani poate ajunge la FCSB din postura de jucător liber de contract, în condițiile în care contractul cu CFR Cluj mai este valabil până în vară.

Atacantul francez Billel Omrani este dorit de Gigi Becali la FCSB, unde și antrenorul Toni Petrea a confirmat că și-ar găsi locul. Fotbalistul mai este legat prin contract de liderul CFR Cluj până la finalul acestui sezon, astfel că sunt șanse mari ca din toamnă să îl vedem în tricoul vicecampioanei României.

Directorul sportiv al liderului Ligii 1, Marius Bilașco, a confirmat că Billel Omrani va putea semna cu cine dorește din postura de jucător liber, dar e convins că acesta își va respecta, ca un profesionist, contractul până la capăt.

Billel Omrani, drum liber spre FCSB din vară

Billel Omrani va putea semna cu FCSB în vara acestui an, când i se încheie contractul cu CFR Cluj. Oficialii liderului Ligii 1 nu au reușit să îl convingă până acum pe francez să își prelungească angajamentul, astfel că Dan Petrescu va mai miza pe serviciile sale, cel mai probabil, doar până la finalul sezonului în curs.

„Cu Omrani am mai avut discuţii. El se simte foarte bine la Cluj, cel mai bun fotbal al lui l-a jucat cu Dan Petrescu antrenor, e conştient de lucrul acesta.

E posibil să îşi ducă contractul, ca un jucător profesionsit, până la final. Şi din vară să poată să plece din postura de jucător liber.

Dacă şi adversarii au spus că suntem echipa care domină fotbalul românesc de patru ani, e normal ca lumea să se uite la ce se întâmplă la Cluj”, a declarat Marius Bilașco pentru Telekom Sport.

În vârstă de 28 de ani, Billel Omrani a mai jucat, înainte de sosirea la CFR Cluj, pentru francezii de la Olympique Marseille, Olympique Marseille B și Arles-Avignon.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele