Bergodi vrea transferuri la Craiova: „Vom stabili obiectivul când vom avea lotul complet”. Cu Viitorul, oltenii joacă şi pentru Mihai Rotaru, infectat cu COVID-19

Redactor:
Cosmin Staicu
Bergodi vrea transferuri la Craiova: „Vom stabili obiectivul când vom avea lotul complet”. Cu Viitorul, oltenii joacă şi pentru Mihai Rotaru, infectat cu COVID-19
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Universităţii Craiova, Cristiano Bergodi, a declarat că echipa nu are stabilit un obiectiv clar pentru acest sezon.

Lotul echipei din Bănie nu este complet, italianul aşteptând şi alte achiziţii până la finalizarea perioadei de mercato.

„Nu pot să vorbesc de un obiectiv în acest moment, pentru că în acest moment nu avem dubluri pe posturi, putem vorbi peste câteva săptămâni, când va fi situaţia mai clară. Am luat numai câţiva jucători şi mai avem nevoie de alţii. Vom vedea ce obiectiv vom stabili atunci când lotul va fi complet” a spus Bergodi.

Italianul a prefaţat meciul de luni, ora 21, pe care Universitatea Craiova îl va disputa în deplasare cu Viitorul, specificând că alb-albaştrii vor juca şi cu gândul la finanţatorul Mihai Rotaru, care a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, fiind infectat cu coronavirus.

„E un meci foarte important, dificil, ca toate din campionatul românesc. Venim după o pauză, ne-am pregătit şi vrem să câştigăm cele 3 puncte, care ar fi foarte importante pentru noi. Ne dorim să câştigăm acest meci şi pentru domnul Rotaru, care trece printr-un moment greu, dar şi pentru ceilalţi oameni din conducerea clubului care au fost infectaţi cu coronavirus, a mai spus antrenorul.

Lui Bergodi i se pare ciudat să vadă Viitorul fără Gică Hagi pe bancă: „Viitorul nu parcurge o perioadă foarte bună, au schimbat antrenorul, nu mai este Gică Hagi, dar au jucători foarte buni. E puţin ciudat să nu-l văd pe bancă pe Gică, era de atâţia ani, oricum el controlează tot, ceea ce a făcut el acolo este ceva extraordinar, el rămâne un punct de reper în România. Jocul cu noul antrenor spaniol este puţin diferit, din ce am văzut în primele două etape”.

Papp a fost recuperat, Tudorie, încă nu

Tehnicianul italian a menţionat că pauza competiţională a fost una prielnică, atât pentru că pregătirea de vară a fost scurtă, dar şi pentru recuperarea unor jucători accidentaţi. Paul Papp a revenit la antrenamente, însă Tudorie este în continuare accidentat. „Am lucrat în această pauză atât tehnico-tactic, dar şi mental cu puţinii jucători rămaşi, fiindcă mulţi au fost la echipele naţionale. Din cauză că a fost o pauză scurtă între sezoane au apărut unele accidentări, la fiecare echipă se întâmplă acest lucru. Nu e uşor, mai ales pentru jucători care au jucat puţin în ultima vreme, precum Papp şi Tudorie. Papp a revenit la antrenamente, Tudorie va reveni peste două săptămâni.

Cred că ne-a prins bine tuturor echipelor această pauză, s-au putut regla anumite lucruri, ţinând cont că pauza de vară a fost scurtă. Am vorbit cu jucătorii care au venit de la lot, ei au venit cu poftă de joc şi de a se antrena bine. Nicuşor Bancu a fost prea mult criticat în această perioadă, deşi el şi-a făcut datoria, a jucat două meciuri în câteva zile la naţională” a declarat Cristiano Bergodi.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri