Belu știe de ce a fost dat afară de la Astra: „90% are legătură cu asta”

Redactor:
Daniel Anghel
Belu știe de ce a fost dat afară de la Astra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Claudiu Belu (25 de ani) s-a despărțit de Astra Giurgiu după înfrângerea împotriva celor de la CFR Cluj, scor 1-0 prin golul marcat de Mihai Bordeianu în minutul 60. Fundașul a vorbit la finalul partidei despre restanțele salariale ale jucătorilor lui Costel Enache, iar conducerea clubului a reacționat imediat prin intermediul unui comunicat. Belu crede că decizia fostei campioane ține de faptul că a semnat cu cei de la FCSB începând din vară:

Contractul acestuia cu Astra era valabil până la finalul acestui sezon: „Am mers în program cu echipa, era normal, mai aveam contract cu ei, am încercat să ajut la CFR, din păcate nu s-a putut, a ieșit meciul așa cum a ieșit și am dat o declarație după meci în numele grupului, o declarație corectă, iar a doua zi s-a luat decizia de comun acord să nu mai continuăm împreună. Am zis că avem încă restanță două luni și ceva și, în cazul în care vom face din nou 3 luni, probabil se vor întâmpla din nou aceleași decizii ale grupului, cum s-au întâmplat și înainte de a fi plătiți o lună.

Nu am venit eu cu ideea sau nu eu am decis eu să nu ne antrenăm, a fost o decizie a grupului. Nu numai eu nu aveam bani, toată lumea nu avea bani și a fost o decizie luată împreună. Eu am vorbit cu impresarul meu, care luase legătura cu patronul clubului și au hotărât că e mai bine așa, decât să ajungem încă vreo două luni de zile la alte probleme. Vă dați seama că, în proporție de 90%, are legătură cu faptul că eu am semnat cu FCSB, pentru că, dacă prelungeam cu Astra și eram în continuare jucătorul lor, probabil nu se ajungea la asemenea discuții”, a spus Belu la Telekom Sport.

ACS Poli Timișoara, Concordia Chiajna, ASA Târgu Mureș și Astra Giurgiu sunt echipele la care a mai evoluat Claudiu Belu pe parcursul carierei.

  • Două goluri și trei pase decisive în 24 de partide sunt cifrele acestuia în acest sezon.
„Clubul Astra Giurgiu dorește să facă precizări necesare legate de situația drepturilor financiare, subiect pe care s-au făcut multe discuții în necunoștintă de cauză.
 De comun acord conducerea, jucătorii și antrenorul, au stabilit înainte de începerea play-off-ului,  ca primele aferente sezonului regulat să fie plătite la zi, iar în termen de o lună restanțele salariale. 
 
– Chiar înaintea primului joc din play-off, s-au plătit primele 
 
– Vineri 29 martie înaintea partidei de la Cluj, clubul a plătit suma de 480.000 de euro îndeplinind condițiile financiare obținerii licenței UEFA .
 
–  În total în ultimele 35 de zile clubul nostru a achitat peste un milion de euro aferent obligațiilor avute, pe care le va respecta, așa cum a făcut-o de fiecare dată.
 
 În contradicție cu acestă înțelegere, jucătorul Claudiu Belu a avut un punct de vedere diferit de cel al colegilor și ținând cont de situația sa contractuală, astăzi cele două părți, clubul și jucătorul au decis rezilierea amiabilă a angajamentului care expira la finele actualului sezon.  Acesta are astfel posibilitatea să se pregătească alături de clubul cu care a anunțat deja că are un angajament valabil din  vară. 
 
Cât privește celelalte acuzații care se aduc în această perioadă, multe dintre ele nefondate, nereale și chiar rău intenționate, le considerăm pur și simplu … făra sens”, se arată în comunicatul emis de giurgiuveni.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…