Becali s-a sucit!** CONDIȚIILE ca Steaua să rămână în Ghencea și în sezonul viitor

Redactor:
Cosmin Boghiu
Becali s-a sucit!** CONDIȚIILE ca Steaua să rămână în Ghencea și în sezonul viitor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, agenției
MEDIAFAX, că îl
bucură atitudinea comandantului Clubului Sportiv al Armatei Steaua,
George Boroi, și că probabil va urma o negociere cu acesta privind
un nou contract de închiriere a stadionului din Bulevardul
Ghencea.

„Mă bucură această atitudine. Probabil că vom negocia și
vom vedea ce se întâmplă, nu pot spune de acum ce va urma. E vorba
de noul contract, aici apar neînțelegerile. Cu totul, cum ar vrea
ei, se ajunge la 800.000 de euro chirie pe an. Ceea ce e mult prea
mult. Datoriile din urmă sunt
un fleac, nu sunt o problemă, noul contract și condițiile lui sunt
problema
„,
a spus Gigi Becali pentru
MEDIAFAX.

Becali a menționat că are o relație bună cu George Boroi, dar
precizează că nu ar fi trebuit ca oficialul CSA Steaua să facă
publică disponibilitatea sa de a negocia. „E vorba și de
imagine aici. Nu trebuia făcută publică neapărat disponibilitatea
de a negocia. Era ușor să pună mâna pe telefon și să mă sune pe
mine direct. Oricum, eu mă înțeleg bine cu Boroi, el e un om
extraordinar, nu aici ar fi problema, negocierea cu
Boroi”
, a mai spus Becali.

Comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, George Boroi, a
anunțat, joi, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX, că FC
Steaua înregistra la data de 31 mai, datorii din chirii în sumă de
997.705 lei, cărora li se adaugă penalizări calculate până la 31
decembrie 2010, de 258.148 de lei. Comandantul CSA mai afirmă că
MApN dorește ca FC Steaua să continue să joace pe stadionul din
Bulevardul Ghencea. Însă pentru ca FC Steaua să continue să
evolueze pe arena din Bulevardul Ghencea trebuie ca gruparea să-și
achite datoriile și să încheie un nou contract cu CSA Steaua.

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că
formația „roș-albastră” va disputa primele două meciuri din
campionatul viitor pe Stadionul Gloria din Buzău, urmând ca apoi să
evolueze pe noul stadion național din București.

Becali se află în conflict cu MApN legat de stadionul din
Bulevardul Ghencea și de sigla Steaua. Finanțatorul stelist se
plânge de chiria foarte ridicată pe care trebuie să o plătească
pentru ca echipa să evolueze pe Stadionul Steaua.

Totodată, Clubul Sportiv al Armatei Steaua a cerut judecătorilor
Tribunalului București anularea mărcii Steaua, aflată din anul 2003
în proprietatea societății Fotbal Club Steaua București SA.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup