Becali prevede HAOSUL în Liga 1:** „Ă‚sta e circ! Dacă îmi scotea mie mingea din poartă, intram cu fanii pe teren”

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Florin Radu
Becali prevede HAOSUL în Liga 1:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali a declarat că nu a văzut o greșeală mai mare de arbitraj ca golul anulat gazdelor în partida Voința Sibiu – CFR Cluj, scor 0-1, și că el ar fi îndemnat suporterii să intre pe teren dacă echipa lui ar fi fost dezavantajată într-un mod asemănător.

„Cum să nu fie influențat de arbitraj campionatul când un arbitru îți dă trei puncte pe final? În minutul 80 îți ia mingea din poartă și îi spune că nu are voie să intre în poartă. Am văzut și eu greșeli, dar să scoți mingea din poartă n-am văzut nicăieri. Dacă nu o să vină arbitri străini o să fie debandată. Pe final poate să fie bătaie între jucători, între arbitri. Dacă mi-ar fi scos mie mingea din poartă luăm toți suporterii și intram pe teren, să ne jucăm fotbal, că e debandată, nu mai e fotbal. E circ și hai să facem circ, să dansăm pe teren. Nu mai e fotbal, e circ”
, a spus Becali.

Becali consideră că cel mai bun arbitru român este Cristian Balaj, în timp ce Istvan Kovacs și Ovidiu Hațeganu, deși au calități, „au escrocheria în sânge”. „Cel mai bun arbitru de la noi e Balaj. Mai greșea și el, dar acum e foarte lejer. N-are cine să arbitreze DinamoSteaua decât Balaj. Iar un arbitru bun e Robert Dumitru, Tudor e un arbitru bun că fluieră tot și mai e bun Avram. Și Kovacs e arbitru bun, dar e escroc. Are calitate de arbitru, dar are escrocherie. Și Hațeganu e un arbitru bun, dar are escrocheria în sânge. Are scame în sânge și e nasol. Au ștate vechi de plată, nu se explică altfel. Arbitru ăsta putea să facă ce a făcut dacă n-avea ștate vechi de plată? Nu se explică altfel”, a mai spus el.

Finanțatorul stelist crede că președintele CCA, Ion Crăciunescu, ar trebui să fie mai dur cu arbitri. „Eu l-am susținut pe Crăciunescu, dar i-am spus atunci să nu le mai ia apărarea. El a început iar să le ia apărarea. Păi nu faci treaba așa. Sau poate are o strategie, le ia apărarea și îi ceartă în interior. E problema lui, e meseria lui, să și-o facă. Dar așa ceva e inadmisibil”, a adăugat Becali.

Becali consideră că Dinamo este principala favorită la titlul, nefiind impresionat de jocul prestat de formația CFR Cluj. „Am văzut pe CFR și nu cred că e anul lor. Cea mai periculoasă e Dinamo, dar CFR nu este o echipă de speriat. În 90 de minute nu a avut o ocazie. Și Dinamo era să facă egal, dar a avut ocazii, 11 metri”, a menționat el.

Formația CFR Cluj a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Voința Sibiu, într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii I. În minutul 73, portarul echipei CFR Cluj, Beto, a căzut fără a fi faultat de Popa după ce a degajat greșit, iar Dâlbea a marcat, însă golul a fost anulat de Radu Petrescu pe motiv că goalkeeper-ul clujenilor ar fi fost împiedicat să joace balonul.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele