Becali i-a găsit echipă lui Chiricheș și în termen de 7 zile așteaptă 15 milioane € pe el!** Ce a „uitat” patronul să zică și de ce mutarea are șanse mici să se realizeze

Becali i-a găsit echipă lui Chiricheș și în termen de 7 zile așteaptă 15 milioane € pe el!** Ce a
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Becali a anunțat că i-a găsit echipă celui mai bun produs de export al Ligii 1, dar afacerea pusă la cale la Dubai ar putea să fie blocată chiar de jucător.

Mass-media din România și-a canalizat energiile în ultimele zile asupra deciziilor pe care Înalta Curte de Casație și Justiție avea să le dea astăzi, atât în „Dosarul Transferurilor”, cât și în cel al „Sechestrării”.

În ciuda faptului că de verdictul de azi depindea viitorul său pe termen mediu, Becali a avut timp să arunce și „o fumigenă”, în stilu-i caracteristic: în termen de o săptămână o echipă „misterioasă” ar urma să plătească o sumă uriașă pentru transferul lui Chiricheș – 15 milioane de euro.

Presupunând că spusele latifundiarului sunt reale și discursul său nu a avut un caracter persuasiv, dorind doar să mute atenția presei și spre altceva, există destul de puține opțiuni pentru un transfer, în acest moment.

Concret, echipele din Vestul Europei nu mai pot să înregimenteze jucători, fereastra de transferuri închizându-se la 1 februarie, astfel că variantele sunt reprezentate de Rusia – campionat care încă permite mutările și care are potența finaniară de a efectua un astfel de transfer – și de țările arabe. Tindem să credem că această din urmă variantă este mai aproape de adevăr, dată fiind și prezența patronului din Ghencea la Dubai. Cosmin Olăroiu este un nume cu mare notorietate în zona Golfului, iar relațiile pe care acesta și le-a creat susțin o astfel de ipoteză.

Vrea Chiricheș să plece la arabi?

Fie că ar fi vorba de formații din Arabia Saudită, Al-Sadd-ul lui Raul, Al Hilal sau Al Fateh ar avea resursele necesare unei astfel de „extravaganțe” sau de Emiratele Unite, acolo unde Oli face legea, Gigi Becali nu ia în calcul un lucru esențial.

Fotbaliștii nu sunt mărfuri, deși prin atitudinea avută de-a lungul timpului patronul Stelei a demonstrat că susține contrariul. Mai ales Chiricheș, un fotbalist cu personalitate și care se află la începutul carierei (are numai 23 de ani), ar putea să nu accepte „moartea fotbalistică” într-o zonă a globului în care cu precădere fotbaliștii aflați la apusul carierei acceptă să joace.

După ce luni la rând vărul Giovani i-a „arătat” toate orașele mari – s-a discutat despre interesul unor formații „cu pedigree” din Europa Occidentală (Chelsea, Inter, Milan și Real Madrid l-au avut în vizor și doar prețul exagerat cerut de Becali a stat în calea mutării) – este greu de crezut că băcăuanul, indiferent de salariul cu care ar fi momit în „țările calde”, ar fi de acord să aleagă banii în dauna fotbalului adevărat.

Normal că îmi doresc să joc la o echipă mare, de asta m-am apucat de fotbal. Dar trebuie mai întâi să se înțeleagă cluburile, să fie de acord și Steaua pentru transferul meu
Vlad Chiricheș, în urmă cu 2-3 luni când presa vorbea despre iminența unui transfer la o echipă mare, din Vestul Europei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…