Becali anunță: „Alibec e jucătorul Stelei pentru 1,7 milioane de euro! Au semnat toți!” În ce condiții va fi obligată Astra să returneze banii încasați

Becali anunță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 19:30 Gigi Becali a anunțat în urmă cu câteva momente realizarea transferului lui Denis Alibec, de la Astra. Patronul Stelei spune că va achita 2 milioane de euro în schimbul vârfului de 25 de ani și că acesta a semnat deja contractul.

Alibec va ajunge în curtea Stelei în perioada de transferuri din ianuarie, iar conform contractului mutarea mai poate pica doar dacă atacantul nu trece cu bine vizita medicală sau dacă va suferi o accidentare serioasă, caz în care Astra ar urma să returneze banii încasați.

„Alibec este jucătorul Stelei, contra sumei de 1,7 milioane de euro, fără TVA. Adică, ne costă 2,04 milioane de euro. A semnat și Alibec, a semnat toată lumea, inclusiv cei de la Astra.

Alibec va veni la noi din iarnă iar până atunci va continua la Astra. Dacă se va accidenta serios în perioada următoare, am pus o clauză în contract potrivit căreia giurgiuvenii ne vor da banii înapoi.

Singura condiție mai este să iasă bine la vizita medicală. Am sunat doctorii noaptea să facă vizita medicală, tot controlul, așa lucrează clubul Steaua. Va mai face un RMN și dacă și după aceea va fi ok, atunci totul se va oficializa„, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.


Gigi Becali a confirmat negocierile cu Astra pentru transferul lui Junior Morais (detalii aici), însă a precizat că fundașul ar prefera să semneze din postură de jucător liber de contract, astfel încât să obțină o primă de instalare mai mare.

Totuși, Gigi Becali își dorește ca mutarea să se facă acum, lăsând să se înțeleagă că în afacere ar fi inclus și atacantul Denis Alibec, principala țintă a Stelei pentru perioada de transferuri din iarnă. Se pare că Astra ar fi de acord să îl vândă pe Alibec numai dacă Steaua acceptă să-l cumpere și pe Junior Morais, pentru a evita pierderea gratis a fundașului brazilian.

„Ne-am înțeles cu Astra pentru Junior Morais, dar el a venit și a spus: domne, eu nu semnez contractul. A zis că el vine la iarnă sau la vară să semneze contractul. Normal, dădeam 500.000 de euro. Așa nu mai dau 500… E o combinație, nu pot să le spun pe toate acum. Era o combinație cu De Alibec… cu Alibec. Dacă Morais semna, era legată cu Alibec. Era rezolvată și cu Alibec dacă semna.

El a venit să-mi spună că vrea să vină, dar că vine el singur. Adică să nu mai ia 500.000 Astra, ci să ia el 100, 200.000 la semnătură, nu știu. Adică să devină liber”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen