Becali a reușit!** Procesul în cazul „Valiza”, suspendat!

Becali a reușit!** Procesul în cazul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Procesul de la Curtea de Apel Cluj în care finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, este judecat pentru dare de mită, a fost suspendat, după ce instanța clujeană a admis, miercuri, două excepții de neconstituționalitate ridicate de avocați și a dispus sesizarea Curții Constituționale.

Curtea de Apel Cluj, unde a avut loc, miercuri, un nou termen în procesul "Valiza", a dispus sesizarea Curții Constituționale, cu două excepții de neconstituționalitate ridicate de avocații lui Victor Pițurcă și Gigi Becali.

Avocatul Gheorghiță Mateuț a declarat, în fața instanței, că în legea 78/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de corupție nu există definiția infracțiunii de fals și nu este prevăzută o pedeapsă pentru această infracțiune.

"O lege trebuie să prevadă clar definiția infracțiunii și pedeapsa pe care o riscă acela care săvârșește fapta. Or, această lege este neconstituțională, în baza ei s-a întocmit rechizitoriul în acest dosar, astfel că trebuie să se pronunțe Curtea Constituțională asupra acestei excepții", a declarat Gheorghiță Mateuț, avocatul lui Gigi Becali.

La rândul său, avocatul Mircea Duțu, care îl apără pe Victor Pițurcă, a ridicat o altă excepție de neconstituționalitate, susținând că sunt neconstituționale textele din Codul de Procedură Penală conform cărora în cauzele cu avocați (și în dosarul "Valiza" este implicat avocatul Alina Ciul – n.r.) competența aparține Curții de Apel.

"Conform Codului de Procedură Penală, cauzele în care sunt implicați avocați, judecători sau procurori, notati publici, membri ai Guvernului sunt de competența Curților de Apel, dar trebuie observat că profesia de avocat este una liberală, astfel că avocații ar trebui judecați de către instanțele inferioare și să beneficieze de calea de atac a apelului. Acele articole din Codul de Procedură Penală sunt neconstituționale pentru că încalcă dreptul la un proces echitabil și, de asemenea, nu respectă Constituția în ceea ce privește egalitatea în fața legii", a spus Duțu.

Totodată, procurorul DNA a susținut în fața instanței că prin aceste două excepții de neconstituționalitate se încearcă tergiversarea cazului.

"Noi nu ne opunem sesizării Curții Constituționale, dar considerăm că aceste texte de lege nu încalcă Constituția", a spus procurorul.

Instanța a admis cele două excepții, a dispus sesizarea Curții Constituționale (CC) și suspendarea dosarului până când CC se va pronunța asupra excepțiilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Anunț pentru PROPRIETARII de case și terenuri. Guvernul PREGĂTEȘTE schimbări majore
Anunț pentru PROPRIETARII de case și terenuri. Guvernul PREGĂTEȘTE schimbări majore
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen