Becali a pus degeaba MILIOANE pe masa lui Walter!** El DECIDE care va fi viitorul lui Grozav! „Gicu va pleca direct în străinătate! E urmărit de cluburi importante”

Redactor:
Florin Marian
Becali a pus degeaba MILIOANE pe masa lui Walter!** El DECIDE care va fi viitorul lui Grozav!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Impresarul lui Gicu Grozav e Lucian Marinescu. Pentru ce e obișnuită România, fostul internațional român e un agent atipic. În sensul că preferă să fie mai tot timpul discret, să nu apară cu declarații în presă, deși de multe ori avea prilejul de a face acest lucru, mai ales la cât s-a scris despre un alt fotbalist pe care îl impresiarează, adică de Wesley.

Lucian, de ce această discreție?
Consider că fotbalistul trebuie să fie în prim plan, nu impresarul. El e protagonistul acestui fenomen. Am refuzat multe apariții la emisiuni tv. Apoi, din păcate, în țara noastră imaginea agenților nu e la fel ca în Occident. Oamenii îi judecă și îi asociază numai cu comisioanele pe care le încasează, dar nu știu că un agent profesionist muncește enorm. Atunci când închei un transfer îmi place să zic că, iată, am o zi de fericire, dar alte 364 de probleme. Vreau ca jucătorii mei să ajungă cât mai sus, să nu atingă prea curând plafonul. Le spun mereu, lăsați banii să alerge după voi, nu invers.

Gicu Grozav e jucătorul momentului în țară, mai ales după debutul cu gol de la națională… Unde va juca din această vară?
El are trei ani de contract cu Universitatea Cluj, dar probabil va merge și el la Petrolul. Vom discuta. Nu a semnat până acum cu echipa din Ploiești pentru că a fost la lot. Am citit și eu că sunt unele echipe din țară interesate de el, dar în opinia mea, Gicu va pleca direct afară. Sunt cluburi importante din Europa care îl monitorizează. Cred că ar fi bine totuși să mai joace în Liga 1 măcar șase luni și apoi să facă din nou pasul mare în străinătate, ca să fie pregătit de data aceasta. Poate va fi o mare surpriză.

A avut o experiență nereușită la Standard…
Da, dar cred că belgienii se lamentează acum că l-au pierdut atât de ușor. Jucătorii români au probleme de adaptare când ajung în Europa. Am mers de zece ori la Liege să încerc să-l ajut cât mai mult pe Gicu. Am jucători tineri sub contract, i-am avut pe Chiricheș, pe Răduț, încerc să-i formez și ca oameni, să fie persoane bune, să aibă deprinderi bune, să ducă un stil de viață sănătos, să nu lase educația baltă, uite Gicu va merge la facultate în acest an… cam asta e filozofia mea. Încerc să-i îndrum, să le împărtășesc foarte mult și din experiența mea. Nu am câștigat bani mulți de pe urma lor, dar am avut multe satisfacții, așa cum am trăit miercuri seară când i-am văzut în tricoul naționalei pe Grozav, dar și pe Maxim. Sunt sigur că voi culege roadele mai târziu după ceea ce am semănat acum cinci ani.

Ai dus mulți jucători români în străinătate la vârste fragede, unii te-ar putea critica pentru asta…
Da, așa e, Chiricheș la Benfica, Răduț la Sporting Lisabona, Dinu Moldovan la Espanol și sunt și alții. În România ce aveam pentru ei? La noi, scoutingul lipsește cu desăvârșire, baza materială e la pământ, nu există strategii, iar în România se urmărește profitul imediat. Am mare încredere în generația asta tânără de la noi, și bravo lui Pițurcă pentru că îi promovează la națională.

„Pe Grozav îl am sub contract de vreo 5-6 ani. Era minor. L-am întâlnit în Portugalia la un turneu și acolo am vorbit cu tatăl lui. Gicu mai are un frate talentat, Ionuț, care joacă la Unirea Alba Iulia”
Lucian Marinescu, agent de jucători

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen