Bărbuţ, primul transfer al verii pentru olteni: "Sunt mândru că voi îmbrăca tricoul sfânt al Universităţii Craiova!"

23 iun 2017 4154 afişări Liga 1
Bărbuţ, primul transfer al verii pentru olteni: "Sunt mândru că voi îmbrăca tricoul sfânt al Universităţii Craiova!"

Singura achiziţie a Universităţii Craiova din vara aceasta, Cristi Bărbuţ, s-a alăturat lotului oltean, aflat în cantonament în Austria, la Tirol. Extrema de 22 de ani a primit câteva zile de vacanţă, după ce, săptămâna trecută, echipa la care a evoluat, ACS Poli Timişoara, a disputat barajul de rămânere în Liga 1.

„Sunt mândru că voi îmbrăca tricoul sfânt al Universităţii Craiova şi este o provocare nouă pentru mine să joc în cupele europene. Obiectivul meu personal este să mă antrenez cât mai bine în această perioadă, să joc şi să ajut echipa cu goluri sau cu pase decisive. Ştim cu toţii că Ştiinţa este o echipă iubită, are mulţi suporteri fanatici, dar şi pretenţioşi, aşa că doar prin muncă, dăruire şi evoluţii bune pot ajunge la inimile lor. Îi aşteptăm să vină cât mai mulţi să ne încurajeze, sper să le arătăm fotbal şi să fie încântaţi de ceea ce vor vedea pe teren”, a fost primul mesaj al lui Bărbuţ după sosirea la Universitatea.

Cristi Bărbuţ s-a format la juniorii echipei Poli Timişoara, iar de la începutul lui 2013 a fost integrat în prima echipă. De asemenea, Bărbuţ a evoluat la reprezentativele Under 18, Under 19 şi Under 21 ale României.

3 goluri şi 6 assist-uri a avut Bărbuţ pentru Timişoara în sezonul trecut în 42 de meciuri

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.