Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Bărboianu și Arlauskis, asurziți de petardele aruncate din tribune

Bărboianu și Arlauskis, asurziți de petardele aruncate din tribune

Bărboianu și Arlauskis, asurziți de petardele aruncate din tribune

UPDATE Cu mai puțin de 10 minute rămase de jucat, și portarul Stelei a avut de suferit din cauza petardelor aruncate din tribune. Arlauskis a avut așadar nevoie de intervenția echipei medicale după ce galeria lui Dinamo, aflată în spatele porții Stelei, a trimis în teren obiecte pirotehnice.

Meciul a fost reluat după 2-3 minute în care lituanianul a stat întins pe gazon, cu mâinile la urechi.

Același incident s-a petrecut și în minutele de prelungire ale meciului, victimă fiind tot Arlauskis. Poate acesta a fost și motivul pentru care centralul Balaj a pus capăt partidei în minutul 90+2, cu toate că partida fusese prelungită cu 3 minute.


Atmosfera incandescentă de pe Național Arena a continuat și în partea secundă a derbyului de trafdiție. În minutul 55 al meciului Steaua – Dinamo, din etapa a 13-a a Ligii 1, la scorul de 1-0, Cosmin Matei a luat o fază pe cont propriu pe aripa dreaptă și a obținut maximum posibil: lovitură de la colțul terenului.

Bărboianu s-a dus să execute, însă în momentul în care se pregătea să centreze, fanii steliști aflați în sectorul de lângă colțul terenului au declanșat atacul cu petarde. Craioveanul s-a ferit la timp și a părăsit acea zonă, dar centralul Cristi Balaj nu a oprit meciul. Imediat un coleg al lui Bărboianu s-a dus să bată cornerul și meciul s-a reluat rapid.

Cu doar câteva ore înainte de meciul contra Stelei, fotbalistul lui Dinamo, Ștefan Bărboianu, a fost anunțat că și-a pierdut copilul, la numai trei zile după ce acesta se născuse.

Soția jucătorului dinamovist, Alina Bărboianu, a avut o sarcină complicată și a fost fost operată de urgență marți, 28 noiembrie, după mai multe zile de spitalizare. Abia intrase în luna a șasea. Din cauza nașterii premature, copilul a primit o atenție sporită din partea medicilor, dar eforturile acestora au fost în zadar. Vineri, decesul copilului a fost confirmat de echipa medicală, complicațiile apărute și faptul că micuțul nu s-a dezvoltat normal fiind principalele motive care au dus la această tragedie.

Ștefan Bărboianu a insisttat să joace în derby-ul contra Stelei și a fost ales de antrenorul Flavius Stoican în echipa de start. Conform informațiilor primite de ProSport de la o sursă din interiorul clubului, jucătorii lui Dinamo au pregătit un mesaj de încurajare pentru Bărboianu în cazul în care vor înscrie în poarta Stelei pe Național Arena.

 

Știai că avem o pagină specială dedicată Stelei?