Bani de cozonac!** Giuleștenii vor încasa o primă din partea unui om de afaceri apropiat de Rapid

Cu salariile neplătite de luni bune și chinuiți de consecințele intrării clubului în insolvență, rapidiștii primesc și vești bune. De la antrenori și până la ultimul fotbalist din lot, vișiniii vor fi premiați cu 25 de mii de euro după meciul pe care îl vor disputa în deplasare, sâmbătă, de la ora 14 ( Antena 1) în compania celor de la FC Brașov.
Catalin Muresanu
Bani de cozonac!** Giuleștenii vor încasa o primă din partea unui om de afaceri apropiat de Rapid

Ar fi  a treia oară când rapidiștii sunt premiați de persoane din afara clubului în acest retur.

Gruia Stoica a oferit 25.000 de euro după meciul cu Steaua, iar la finalul jocului cu Viitorul, tot Virgil Dumitru a acordat aceeași sumă.

Cu salariile neplătite de luni bune și chinuiți de consecințele intrării clubului în insolvență,  rapidiștii primesc și vești bune. De la antrenori și până la ultimul fotbalist din lot, vișiniii vor fi premiați cu 25 de mii de euro după meciul pe care îl vor disputa în deplasare, sâmbătă, de la ora 14 ( Antena 1)  în compania celor de la FC Brașov. Iepurașul de Paște este Virgil Dumitru (foto mic), un apropiat al clubului giuleștean. Acesta a anunțat că îi va premia pe jucători indiferent de rezultatul partide de sub Tâmpa. Omul de afaceri din Pitești nu este la prima acțiune de acest gen. După meciul de campionat pe care elevii lui Marian Rada l-au câștigat în fața celor de la Viitorul Constanța, scor de 2-1,  argeșeanul i-a premiat pe jucători tot cu 25 de mii de euro, bani pe care, la fel ca acum, giuleștenii i-au împărțit.

În vârstă de 55 de ani, Virgil Dumitru este proprietarul firmei de construcții „Comesad” din Pitești. Despre el s-a zvonit la un moment dat că ar putea cumpara Rapidul de la George Copos, însă afacerea nu s-a concretizat, sezonul trecut Dumitru ocupând funcția de vicepreședinte al CA la Rapid.

96 este locul pe care Virgil Dumitru îl ocupa în Top 300 Capital, cu o avere estimată la 57 de milioane de euro

Articol scris de Bogdan Enache

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania