Bănel e „la Grinta” la St. Etienne!** „Știu că nu sunt hipertehnic” :) Ce înseamnă noua poreclă și planul pentru 2012

Bănel e
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalistul echipei AS Saint-Etienne, Bănel Nicoliță, a declarat într-un interviu acordat publicației Le 10 Sport că își dorește din toată inima să ajungă să evolueze în Liga Europa cu formația la care s-a transferat în vara anului trecut.

"Ce mi-ar plăcea? Să ajungem în Liga Europa. Îmi doresc asta din toată inima. Pentru oraș, pentru oameni, public ar fi magic. Cu ajutorul suporterilor și cu multă muncă și reușită sunt sigur că putem obține ceea ce ne dorim toți: să terminăm campionatul cât mai sus posibil", a spus Nicoliță.

Bănel Nicoliță, în opinia Le 10 Sport "revelația primei părți a sezonului" în Franța, a vorbit și despre perioada sa de început la AS Saint-Etienne, în care nu a jucat sau a fost rezervă: "Eu nu aveam aceeași nerăbdare ca alții, pentru că am înțeles starea de spirit a antrenorului. Trebuia pur și simplu să aștept, să îmi găsesc reperele. Din exterior, nu se putea ști să antrenorul discuta mult cu mine, că îmi explica multe lucruri. Am înțeles imediat că îmi va veni rândul când voi fi pregătit. Am fost foarte mulțumit când am fost titular la meciul cu Olympique Lyon (30 octombrie, 0-2), o partidă foarte importantă. Regret că am pierdut atunci și sper că returul îi va face fericiți pe suporterii noștri și că vom putea sărbători atunci o victorie".

Nicoliță, care a înscris trei goluri în nouă meciuri pentru AS Saint-Etienne, toate pe teren propriu, a precizat că pentru el aceste reușite în fața propriilor fani sunt extrem de importante. "Să înscriu pe «Le Chaudron» (stadionul Geoffroy-Guichard) este important pentru mine deoarece așa ceva nu se uită. Asta îi face pe suporteri să fie fericiți, să jubileze. Credeți-mă, este important și pentru că muncesc în fiecare zi la antrenamente, încerc să îmi fac treaba cât mai bine posibil. Îmi place să sărbătoresc victoria și golurile cu toți acești suporteri, cu echipa", a explicat el.

Bănel Nicoliță s-a declarat mulțumit de faptul că este supranumit "la Grinta", cuvânt din italiană care înseamnă "tenacitate". "Știu că nu sunt un jucător hipertehnic, dar pe teren mă lupt mereu pentru echipă Pentru a face tot ce-i mai bun. Și trebuie să vă mai spun că nu îmi place să pierd. Detest asta. Când joc, vreau să câștig, să mă bucur de înscrierea golurilor, să sărbătorim victoria, ca publicul să fie mulțumit și de aceea dau totul pe teren. Sunt bucuros că suporterii mă încurajează și ne ajută mult, echipa și pe mine. Și ei au tenacitate, nu-i așa? Ei dau totul, astfel că și eu vreau să dau totul", a menționat fotbalistul român.

Nicoliță regretă că a ratat o lovitură de departajare la meciul cu Girondins Bordeaux din Cupa Franței, scor 2-4, chiar de ziua lui, în 7 ianuarie. "Voiam să câștigăm, dar nu am avut noroc. Trebuia să înscriu și nu am reușit", a afirmat el.

Bănel Nicoliță, conform Le 10 Sport primul jucător rom din istoria fotbalului francez, speră ca și alți fotbaliști de această etnie să ajungă în Franța. "Sper că nu voi fi ultimul, că și alți jucători romi vor putea să se integreze în acest campionat. Sper că prezența mea aici va ajuta, că tot ce încerc eu să arăt va avea o influență pozitivă", a adăugat fotbalistul.

AS Saint-Etienne ocupă, după 20 de etape, locul 7 în clasamentul campionatului francez, cu 33 de puncte. Liderul Paris Saint-Germain are 43 de puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…