Băcilă crede că pedeapsa lui Gardoș e exagerată, Condescu nu e de acord:** „I-au distrus cariera! Facem recurs”

Cele zece etape de suspendare primite de Florin Gardoș, după faultul care l-a scos din circuit pe Băcilă pentru șase luni, nu sunt pe placul lui Condescu, care susține că va face recurs.
Băcilă crede că pedeapsa lui Gardoș e exagerată, Condescu nu e de acord:** "I-au distrus cariera! Facem recurs"

Cele zece etape de suspendare primite de Florin Gardoș, după faultul care l-a scos din circuit pe Băcilă pentru șase luni, nu sunt pe placul lui Condescu, care susține că va face recurs.

După anunțarea sentinței, ProSport l-a contactat pe președintele executiv al Pandurilor, Eugen Pârvulescu, acesta declarându-se mulțumit de decizia Comisiei de Disciplină: „Aceasta este hotărârea și noi o respectăm. Oricum, ne așteptam la o pedeapsă între șase și opt etape, fiindcă sunt conștient că Gardoș nu a vrut să-i rupă piciorul”. În schimb, șeful lui, Marin Condescu, nu a acceptat această decizie: „Ce înseamnă asta? Vom face recurs! Vreau să văd și eu la ce paragraf l-a încadrat pe Gardoș, când toată lumea a văzut ce fel de accidentare a produs el. Atât oficialii Stelei, cât și fotbalistul i-au făcut o vizită lui Băcilă, un lucru frumos, dar care a avut un singur scop:
înduioșarea comisiei”.

„E sub influența calmantelor”
Fotbalistul internat la Elias a spus că Gardoș nu trebuia suspendat, că e de ajuns că suferă el. Însă Condescu se ține tare: „Vom face recurs, suspendarea este prea mică! Cei de la Steaua nu sunt conștienți, cum să facă recurs? I-au distrus cariera, Adrian Popescu nu mai poate juca fotbal după o accidentare similară. Băcilă vrea să arate că e băiat bun, de asta spune că nu e supărat! El vorbește sub influența calmantelor!”, a mai spus Marin Condescu.

Ce meciuri ratează Gardoș:

Azi, „16”-imile Cupei României
Steaua – Sănătatea Cluj
25 septembrie, etapa a 8-a
Sportul – Steaua
2 octombrie, etapa a 9-a
Steaua – Oțelul Galați
15 octombrie, etapa a 10-a
FC Vaslui – Steaua
22 octombrie, etapa a 11-a
Steaua – Rapid
26 octombrie, Optimile Cupei României
29 octombrie, etapa a 12-a
Petrolul – Steaua
5 noiembrie, etapa a 13-a
Steaua – Concordia Chiajna
19 noiembrie, etapa a 14-a
Ceahlăul – Steaua
26 noiembrie, etapa a 15-a
Steaua – FC Vaslui

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]