„Avem și noi familii, avem copii!” Kovacs, arătat cu degetul în victoria Petrolului la Botoșani: „Suntem prea mici”

Redactor:
Robert ZANFIR
  • Publicat:
  • Actualizat:

Botoșaniul pierde al treilea meci în Liga 1 și al doilea consecutiv, după eșecul de la Pandurii. Înfrângerea cu Petrolul a lăsat urme în nordul Moldovei. Istvan Kovacs este arătat cu degetul de către gazde: „Avem și noi familii, avem copii”, spune Croitoru, în timp ce Hadnagy, autorul golului Botoșaniului spune: „Suntem prea mici ca să vorbim de arbitraj”.

„Veneam după acel rezultat dureros de la Pandurii, am demonstrat că ne-am ridicat la nivelul Petrolului, o echipă mult mai valoroasă din punct de vedere al lotului. Am avut o primă repriză puțin mai slăbuță, a doua foarte bună. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj. În timpul meciului, pe teren, mai am unele ieșiri, dar e normal. Vreau să se gândească doar atât: și noi avem familii, avem copii, avem pentru cine munci. Este dureros să pierzi pe o greșeală de arbitraj, să aibă de suferit nu numai jucătorii, ci și familiile noastre. Dacă pierzi, să fie pentru că adversarii au fost mai buni, nu pentru că așa a decis arbitrul”, a spus Croitoru la Dolce Sport.

Hadnagy: „Suntem prea mici”

„Gol frumos, dar nu a ajuns. Repriza a doua am jucat-o de la egal la egal, din păcate am luat aacel gol în final. Am fost în unele momente peste ei, meritam cel puțin un egal. Noi suntem prea mici ca să vorbim de arbitraj, noi trebuie să luptăm… pentru noi fiecare punct contează. Suntem puțin dezamăgiți de rezultat, dar mergem la Vaslui să ne calificăm”, a spus Hadnagy.

Petrolul Ploiești a învins sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), pe FC Botoșani, într-un meci din etapa a XII-a a Ligii I.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Teixeira ’15 și Dore ’85. Pentru gazde a înscris Hadnagy ’70.

FC Botoșani: Curileac – Patache, Poverlovici, C. Dinu, Acsinte – Vașvari, Ghinga (Codoban ’57) – Fulop, Croitoru, Hadnagy (Tincu ’83) – Cârjan (I. Matei ’77). Antrenor: Cristian Popovici.

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Hoban, Geraldo, Guilherme – Romario, De Lucas (Dore ’73) – Priso (Fernandez ’58), Boudjemaa (Moraru ’68), Teixeira – Camara. Antrenor: Cosmin Constra.

Cartonașe galbene: Poverlovici ’58, Croitoru ’84 / De Lucas ’30, Priso ’57, Camara ’65

Arbitri: Istvan Kovacs (central) – Vasile Marinescu, Iulian Radu (asistenți) – Cristina Bujor (rezervă)

Observatori: Corneliu Fecioru, Marian Albu.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…