„Avem șanse la titlu** dacă vom juca în retur ca la Atena”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Claudio Bozzini a vorbit despre șansele la titlu pe care le mai
are Dinamo în returul campionatului. Antrenorul cu portarii spune
că, judecând după ultima prestație europeană a „câinilor”, echipa
ar putea încerca să atace podiumul, însă numai dacă vor lua toate
punctele din confruntările cu echipele „mici”.

„Dacă plecăm de unde am terminat, adică de la Atena, cred
că mai avem șanse. Echipa este valoroasă, jucătorii au calitate și
trebuie să pornim de acolo. Sigur, poate unii jucători vor pleca,
dar baza rămâne și noi trebuie să mergem mai departe de la acel
meci. Campionatul e lung și sunt atâtea meciuri, noi trebuie să fim
atenți cu echipele mici. Campionatul se câștigă când mergi să iei
puncte cu echipele mici. Sunt fericit la Dinamo și sper să rămân
aici. Am contact până-n 2011 și sper să-l duc până la
capăt”
, a spus Bozzini.

Cristi Munteanu m-a
impresionat”

Cristi Munteanu a revenit în lotul dinamoviștilor după scandalul
iscat în ultimele etape ale returului, atunci când șefii de la
Astra i-au acuzat pe cei de la Dinamo că și-ar fi amenințat
jucătorii împrumutați la Ploiești să o lase „mai moale” în meciul
direct. Bozzini îl apreciază pe goalkeeper și crede că experiența
lui „Babicu” poate fi de folos în retur. „Este un portar cu
experiență și experiența lui poate fi benefică pentru Dinamo. A
fost cu noi în cantonament în Franța și mi-a făcut o impresie bună.
E un jucător care a câștigat cu Dinamo trofee”
, a
completat italianul.

Pe aceeași temă
Ramona de la Neatza, gafa deceniului! Fustița i-a jucat feste și a rămas cu totul la vedere

Drama lui Bănel Nicoliţă, noi detalii: Fratele său a explicat ce face. Primarul din Făurei râde de el

Un om important din tabăra lui Orban şi-a dat demisia din grupul parlamentar PNL

Încă un român ar putea ajune la Galata! Reacția impresarului: „Voi fi primul semnalizat”

SUV de cinci stele la Euro NCAP. Hyundai cucerește piața cu acest model

Anamaria Prodan a aflat SENTINŢA! Nimeni nu se aştepta aşa repede

Cum se intră la Kaufland, după introducerea noilor restricții! Magazinul a făcut anunțul

Cele mai sexy influencerițe de fitness pe Instagram. Sunt numai pachete de mușchi!

Cea mai puternică ARMĂ din istorie i-a aparținut lui Hitler, iar americanii s-au FOLOSIT din plin de ea. După ce au pus mâna ...
Cea mai puternică ARMĂ din istorie i-a aparținut lui Hitler, iar americanii s-au FOLOSIT din plin de ea. După ce…
Face senzație cu „cel mai mic bikini” printat 3D din lume. A avut curajul să meargă așa la piscină VIDEO

Irina Fodor, dată afară de la Asia Express, ca să revină Gina Pistol?

BOMBĂ! Elena Udrea, AVENTURĂ cu un antrenor celebru de fotbal. A recunoscut: 'E foarte ambițioasă'

Liviu Dragnea, în lacrimi din cauza Irinei Tănase! Ce i-a făcut logodnica sa

Un nou tip de beneficiu face furori în rândul IT-ştilor: bonusul de „bun-venit“ în companie. Unele companii din IT încep să acorde bonusuri consistente la angajare pentru specialiştii seniori, mai greu de găsit pe piaţă, în timp ce în fabrici şi în supermarketuri bonusurile de prezenţă au devenit o normalitate
Un nou tip de beneficiu face furori în rândul IT-ştilor: bonusul de „bun-venit“ în companie. Unele companii din IT încep…
Cele mai sexy influencerițe de fitness pe Instagram. Sunt numai pachete de mușchi!
Cele mai sexy influencerițe de fitness pe Instagram. Sunt numai pachete de mușchi!
Răsturnare de situaţie în cazul lui Bănel Nicoliţă. Fratele fostului fotbalist:
Răsturnare de situaţie în cazul lui Bănel Nicoliţă. Fratele fostului fotbalist: "Nu pot să spun unde este plecat"
Poluare alarmantă: Materialul care ne va distruge peste 9 ani, dacă nu acționăm acum

Oficialii unguri deplâng situaţia din spitalele româneşti şi trimit ventilatoare, măşti şi medicamente. Unde vor ajunge materialele

BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…

Pentru ele, sexul este catastrofă! TOP 10 celebrităţi care sunt varză în pat

Mircea Lucescu a dat cel mai tare tun
Mircea Lucescu a dat cel mai tare tun
Tânăra din imagine a mers lângă sicriul tatălui ei. Ce a urmat a scandalizat lumea: „RIP, tati...”

Avocata lui Gabi Bădălău în procesul cu Claudia Pătrășcanu a fost reținută, fiind acuzată de trafic de influență

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

Un Tesla Model S este condus pe sub apă. Rezistă sau se scurtcircuitează INSTANT?  – VIDEO

FOTO. Antonia, apariție controversată, într-un costum de baie provocator! `Ești minunată!`

FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent

×