„Avem jucători cu salarii de 600.000 de euro! Nici un club din Liga I n-a investit atât”

Vasile Turcu spune că sunt în jur de patru echipe care se vor lupta pentru titlu anul acesta. Acționarul lui Dinamo mărturisește că a făcut investiții foarte mari astfel că s-a ajuns ca jucătorii să aibă salarii de până la 600000 de euro. "Sunt 4-5 echipe care se bat pentru campionat anul acesta. Dinamo, Steaua, Timișoara, CFR-ul, nici Craiova nu e de neglijat. Noi avem de jucat 17 finale acum și sper să fim campioni la final. Noi am făcut o investiție foarte mare în echipă. Niciun club din România nu a băgat asemenea sume în echipă, dar trebuie să fim modești, să privim fiecare meci cu mare atenție. Înainte plăteam salarii mai mici, dar acum am ajuns să avem jucători în echipă care iau și 600.000 de euro", a spus Turcu la sport.ro
"Avem jucători cu salarii de 600.000 de euro! Nici un club din Liga I n-a investit atât"

Vasile Turcu spune că sunt în jur de patru echipe care se vor lupta pentru titlu anul acesta. Acționarul lui Dinamo mărturisește că a făcut investiții foarte mari astfel că s-a ajuns ca jucătorii să aibă salarii de până la 600000 de euro.

"Sunt 4-5 echipe care se bat pentru campionat anul acesta. Dinamo, Steaua, Timișoara, CFR-ul, nici Craiova nu e de neglijat. Noi avem de jucat 17 finale acum și sper să fim campioni la final. Noi am făcut o investiție foarte mare în echipă. Niciun club din România nu a băgat asemenea sume în echipă, dar trebuie să fim modești, să privim fiecare meci cu mare atenție. Înainte plăteam salarii mai mici, dar acum am ajuns să avem jucători în echipă care iau și 600.000 de euro", a spus Turcu la sport.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]