Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Autopropunere la FCSB! Omul care l-a sunat pe Becali în această dimineață: „Vrea să mă ajute. Trebuie să mă bag”

Autopropunere la FCSB! Omul care l-a sunat pe Becali în această dimineață: „Vrea să mă ajute. Trebuie să mă bag”

Autopropunere la FCSB! Omul care l-a sunat pe Becali în această dimineață: "Vrea să mă ajute. Trebuie să mă bag"
Autopropunere la FCSB! Omul care l-a sunat pe Becali în această dimineață: "Vrea să mă ajute. Trebuie să mă bag"

Gigi Becali a renunțat la ideea de a mai spune primul „11″ înainte de meciuri, dar continuă să dea din „casă” informații prețioase. Conform finanțatorului FCSB, senseiul Florentin Marinescu, om cu cunoștințe în domeniul pregătirii fizice, l-a sunat pentru a-i propune o colaborare.

Una dintre cele mai mari probleme din lotul FCSB a devenit pregătirea fizică. Responsabil pentru pregătire este Marin Lupu, a cărui poziție e amenințată după telefonul primit de Becali marți dimineața.

Omul de afaceri a recunoscut discuția cu Florentin Marinescu: „Primesc foarte multe oferte. M-a sunat și Florentin Marinescu. Vrea să vină să discute cu mine și să mă ajute. Să vedem dacă poate să mă ajute, să vedem dacă mai are metode la modă. I-am mulțumit și i-am spus că vorbim. O să vedem, o să mă interesez, o să vorbesc cu doctori. Până acum nu m-a interesat acest aspect. Ce să fac? Trebuie să mă bag!”, a declarat Becali, la Pro X.

După remiza cu CFR, Becali și Ilie Dumitrescu s-au întrecut într-un dialog privind pregătirea fizică a echipei. Fostul fotbalist i-a reproșat că FCSB are probleme grave la acest capitol, iar Becali i-a dat dreptate: „Dacă vorbim de partea fizică, e adevărat. Nu avem energie, putere. Să facă MM, să facă Dică, să facă preparatorii ceva! Eu sunt doctor?! Nu pot face asta.  L-am întrebat pe MM care e situația. El zice că nu e adevărat, a zis că avem cel mai bun preparator din toată Europa”.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]