Augustus, favorit pentru a fluiera CFR-Steaua

Comisia Centrală a Arbitrilor este pusă săptămâna aceasta în fața unei decizii dificile: alegerea centralului la CFR - Steaua. Până acum, șefului CCA, Gheorghe Constantin, i-au cam ieșit pasențele la derby-uri, dar vineri are în față primul duel cu greutate în care este implicată Steaua. Obligat să aleagă un arbitru de pe lista FIFA, Constantin are, la prima vedere, la îndemână doar patru variante, trei centrali internaționali fiind bucureșteni. Cade și pista Hațegan, care a arbitrat deja Steaua în două deplasări, iar Corpodean pare interzis Stelei. Astfel, rămân Balaj și Augustus, dar al doilea pare favorit. „Este în formă, și Costică are încredere în el că va avea o prestație impecabilă", au explicat surse din cadrul CCA. Un alt semn al posibilei nominalizări a vâlceanului este și faptul că în ultima etapă nu a fost delegat, tratament primit și de Bogaciu și Tudor înainte de Rapid - CFR, respectiv Rapid - Dinamo.
Augustus, favorit pentru a fluiera CFR-Steaua

Comisia Centrală a Arbitrilor este pusă săptămâna aceasta în fața unei decizii dificile: alegerea centralului la CFR – Steaua. Până acum, șefului CCA, Gheorghe Constantin, i-au cam ieșit pasențele la derby-uri, dar vineri are în față primul duel cu greutate în care este implicată Steaua.  Obligat să aleagă un arbitru de pe lista FIFA, Constantin are, la prima vedere, la îndemână doar patru variante, trei centrali internaționali fiind bucureșteni. Cade și pista Hațegan, care a arbitrat deja Steaua în două deplasări, iar Corpodean pare interzis Stelei. Astfel, rămân Balaj și Augustus, dar al doilea pare favorit. „Este în formă, și Costică are încredere în el că va avea o prestație impecabilă”, au explicat surse din cadrul CCA. Un alt semn al posibilei nominalizări a vâlceanului este și faptul că în ultima etapă nu a fost delegat, tratament primit și de Bogaciu și Tudor înainte de Rapid – CFR, respectiv Rapid – Dinamo.

Balaj, soluția de avarie

Cu toate că în proporție de 90% derby-ul va fi arbitrat de Augustus Constantin, tatăl acestuia a luat în calcul și o variantă de rezervă. Aceasta este reprezentată de Cristi Balaj, care etapa trecută a condus fără probleme meciul dintre FC Timișoara și FC Vaslui. Numele arbitrului băimărean nu a fost totuși în „pole-position“ pentru acest meci, tocmai datorită relațiilor bune care se spune că le-ar avea cu gazdele de vineri, de la Cluj.

Se întoarce la locul faptei

Augustus a arbitrat sezonul acesta doar o deplasare a Stelei la Iași, în etapa a 3-a, unde prestația sa a fost impecabilă. Cu toate acestea, arbitrul a fost implicat într-un scandal de proporții sezonul trecut, chiar după CFR Cluj – Steaua, din etapa a 4-a. Atunci, centralul din Vâlcea a luat mai multe decizii care au declanșat furia oaspeților, cei din urmă acuzând că Augustus nu i-a acordat nici măcar „galben“ lui Semedo la faultul care i-a rupt piciorul lui Pleșan. „Abia aștepta să cadă unul în careu ca să dea penalty”, declara Gigi Becali, supărat de o lovitură de la 11 metri acordată gazdelor.

CFR Cluj – Steaua (2007 – 2008, etapa a 4-a, scor 0-0)

Arbitru: Augustus Constantin
Steaua, eliminare și penalty
Min. 5: Semedo intră criminal la Pleșan, căruia îi produce o fractură de peroneu, dar nu primește nici „galben“
Min. 12: Goian este eliminat după ce l-a faultat ca ultim apărător pe Didi
Min. 71: La un duel Neșu – Semedo, Constantin, la semnalizarea tușierului Dumitrescu, indică penalty

Steaua – CFR Cluj (2007 – 2008, etapa a 21-a, scor 3-1)
Arbitru: Alexandru Tudor
Două penalty-uri neacordate pentru CFR
Min. 58: Semedo scapă singur, este agățat în careu de Zapata, dar nu se dictează nimic
Min. 68: După un corner, la un duel Cadu – Pepe Moreno în careu, fundașul clujean cade, dar nu se acordă nimic

Cu steaua, fără Trică?

Trombetta a folosit la antrenamentul de aseară o echipă fără Trică titular: Stăncioiu – Tony, Cadu, Sousa, Pereira – Mureșan, Dani – Dubarbier, Didi, Culio – Y. Kone.

Scandal la antrenament

Pereira și Emmanuel Kone au fost aproape să se bată la ședința de pregătire de aseară. Pereira a reacționat dur după ce tânărul fundaș ivorian a avut o intrare mai dură. Cei doi au fost despărțiți cu greu de Alcantara și de Dubarbier.

1.200 de englezi vin la meci

Chelsea va fi însoțită la partida din Gruia de 1.200 de fani. Excursia la Cluj costă 269 de lire, aici fiind inclus și prețul biletului, 18,5 lire. Pe de altă parte, clubul din Gruia a vândut deja 12.000 de pachete pentru meciurile din Liga Campionilor.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro