Jucătorii Craiovei au primit rezultatele testelor COVID-19! Când se va juca meciul cu Astra | EXCLUSIV

Redactor:
Cosmin Staicu
Jucătorii Craiovei au primit rezultatele testelor COVID-19! Când se va juca meciul cu Astra | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Veste bună pentru Universitatea Craiova, ai cărei jucători au fost testaţi vineri de DSP Dolj şi niciunul nu are probleme, rezultatele fiind negative.

Oltenii au avut mari emoţii şi au intrat toţi în izolare la cantonamentul din Lunca Jiului, dar nu s-au antrenat săptămâna aceasta, după ce, la testarea de luni, team-managerul echipei, Lucian Pretorian (38 de ani), a fost descoperit pozitiv, iar Cristiano Bergodi a avut test neconcludent, pentru ca a doua zi, la retestare, antrenorul italian să fie „negativ”.

  • Miercuri, alb-albaştrii s-au testat din nou şi la rezultatul aflat joi alte două persoane din staff au fost declarate infectate cu COVID 19, iar unul dintre jucători a avut test neconcludent. Coronavirus au unul dintre secunzii lui Cristiano Bergodi, Gigi Ciurea, precum şi preparatorul fizic Cornel Blejan.

În aceste condiţii, LPF poate programa Universitatea Craiova în campionat, în penultima etapă, contra Astrei Giurgiu, meciul urmând să se dispute miercuri, 29 iulie, de la ora 20.30.

Cum se poate îngheța Liga 1, cine stabilește clasamentul final și de ce poate bloca FRF totul!

Joi, 30 iulie, se va discuta acest scenariu în Adunarea Generală a LPF. Dacă se va lua decizia de înghețare a Ligii 1, cu votul cluburilor, totul trebuie aprobat de Comitetul Executiv al FRF. Am foarte mari îndoieli că această competiție se mai poate încheia pe teren fără ca integritate sportivă a competiției să nu aibă de suferit, fără ca sănătatea și integritatea jucătorilor să nu aibă de suferit. A fost o discuție cu secretarul general adjunct al UEFA. Noi știm foarte bine că termenele nu se pot negocia la UEFA”, explica Răzvan Burleanu, președintele FRF.

CITEȘTE ȘI Imagini fabuloase. Sorin Cîrțu nu se teme de COVID-19 și și-a făcut „încălzirea” pentru ziua în care Craiova va câștiga titlul de campioană | VIDEO

Și noi avem emoții mari, pentru că nu mai sunt focare, ci transmitere comunitară. După mine, luni ar trebui să se facă toată testarea pentru toți jucătorii. Cred că o testare la 14 zile sau 7 zile, dar lumea cred că a devenit mult mai conștientă de situația în care ne aflăm. Cine vine infectat să primească o amendă de 10.000 de euro, a doua oară o dublămpatronul echipei oltene, Mihai Rotaru, în urmă cu câteva zile

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen