Au început atacurile! Lupta pentru titlu este acompaniată și de acuzațiile cu privire la ajutorul din partea arbitrilor

  • Publicat:
  • Actualizat:

Lupta pentru titlu dată între Astra, Steaua și Petrolul este acompaniată și de acuzele cu privire la ajutorul din partea arbitrilor

Oficialii campioanei nu vor face memoriu împotriva lui Hațegan, deși acuză că au fost dezavantajați

Ovidiu Hațegan, centralul întâlnirii Steaua – Petrolul, a fost acuzat dur de ambele părți pentru greșeli majore. Steliștii au reclamat un gest nesportiv al lui Benga la Adi Popa în urma căruia petrolistul, care a și marcat apoi, trebuia eliminat, în timp ce Cosmin Contra s-a plâns de faptul că Steaua a marcat în minutul trei al prelungirilor, deși de la margine se arătaseră numai două. „La noi în țară nu contează memoriile sau probele video, contează doar raportul observatorului”, a spus managerul Stelei după meci, indicând faptul că Steaua nu îl va reclama pe Hațegan.

Contre cu „Vamă”

Oficialul a tunat apoi înspre Astra, spunând că „e adevărat că ei câștigă multe meciuri în deplasare. Sunt foarte bine organizați, din toate punctele de vedere. Nu vreau să spun cum, eu sunt un tip fair-play, domnul Dinu Gheorghe va trebui să dea explicații la comisii”.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele