Au fost identificați bătăușii de la Steaua-FC Timișoara! Riscă închisoarea de la 1 la 7 ani

Jandarmeria Română a anunțat într-un comunicat, că pe numele a opt suporteri au fost întocmite actele de constatare pentru săvârșirea infracțiunilor de "ultraj contra bunelor moravuri" și "tulburarea liniștii publice", după incidentele de la meciul Steaua-FC Timișoara, din etapa a VI-a. Aproape de finalul partidei, disputată pe 20 august și încheiată cu scorul de 1-1, fanii Stelei de la Peluza Sud au avut un conflict cu o parte dintre suporterii aflați de la tribuna a II-a, fiind necesară intervenția stewarzilor. "Incidentele au fost provocate de afișarea de către suporterii aflați în Peluza Sud a două mesaje, unul cu caracter obscen, adresat conducerii Steaua, iar cel de-al doilea cu caracter ofensator la adresa celorlalți suporteri participanți la meci. Ofensați de conținutul mesajelor, ceilalți suporteri au reacționat dezaprobator, motiv pentru care un grup de persoane de la Peluza Sud s-a deplasat pe coronamentul stadionului, desprinzînd plasa de lângă un stâlp de susținere al gardului despărțitor dintre Peluză și Tribuna a II-a și încercând să treacă în Tribuna a II-a. Acțiunea acestora a creat panică în rândul spectatorilor, care au început să se deplaseze în masă, dezorganizat, printre rândurile de scaune, spre zona centrală a tribunei și către zona tunelului de acces al jucătorilor. Mai mult, o parte dintre aceștia au fost nevoiți să sară gardul înspre terenul de joc. Forțele de ordine au intervenit pentru aplanarea conflictului", se arată în comunicatul citat.
Au fost identificați bătăușii de la Steaua-FC Timișoara! Riscă închisoarea de la 1 la 7 ani

Jandarmeria Română a anunțat într-un comunicat, că pe numele a
opt suporteri au fost întocmite actele de constatare pentru
săvârșirea infracțiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri” și
„tulburarea liniștii publice”, după incidentele de la meciul
Steaua-FC Timișoara, din etapa a VI-a.

Aproape de finalul partidei, disputată pe 20 august și încheiată cu
scorul de 1-1, fanii Stelei de la Peluza Sud au avut un conflict cu
o parte dintre suporterii aflați de la tribuna a II-a, fiind
necesară intervenția stewarzilor.

„Incidentele au fost provocate de afișarea de către
suporterii aflați în Peluza Sud a două mesaje, unul cu caracter
obscen, adresat conducerii Steaua, iar cel de-al doilea cu caracter
ofensator la adresa celorlalți suporteri participanți la meci.
Ofensați de conținutul mesajelor, ceilalți suporteri au reacționat
dezaprobator, motiv pentru care un grup de persoane de la Peluza
Sud s-a deplasat pe coronamentul stadionului, desprinzînd plasa de
lângă un stâlp de susținere al gardului despărțitor dintre Peluză
și Tribuna a II-a și încercând să treacă în Tribuna a II-a.
Acțiunea acestora a creat panică în rândul spectatorilor, care au
început să se deplaseze în masă, dezorganizat, printre rândurile de
scaune, spre zona centrală a tribunei și către zona tunelului de
acces al jucătorilor. Mai mult, o parte dintre aceștia au fost
nevoiți să sară gardul înspre terenul de joc. Forțele de ordine au
intervenit pentru aplanarea conflictului”
, se arată în
comunicatul citat.

Potrivit comunicatului remis MEDIAFAX, în baza vizionării probelor
video, studierii declarațiilor martorilor și folosind baza de date
proprie, Jandarmeria a identificat pe numiții Adnan T. (18 ani),
Ovidiu F. (30 de ani), Ș. C. (17 ani), Florin B. (25 de ani),
Alexandru S. (22 de ani), Ionuț H. (24 de ani), Daniel D. (23 de
ani) și Marius G. (24 de ani), cărora le-au fost întocmite actele
de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj contra
bunelor moravuri” și „tulburarea liniștii publice”, faptă prevăzută
de art. 321 din Codul Penal, coroborat cu art. 42 din Legea 4/2008,
și pedepsită cu închisoare de la un an la șapte ani.

Numiților Alexandru S. și Daniel D. le-au fost întocmite acte de
constatare și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31
din Legea 4/2008, respectiv „fapta unei persoane, căreia i s-a
interzis accesul la unele competiții sau jocuri sportive, de a se
afla în arena sportivă unde se desfășoară o competiție sau un joc
sportiv de genul celor pentru care s-a dispus interdicția”,
pedepsită cu închisoare de la o lună la trei luni sau amendă.

Dosarul cu actele de constatare, împreună cu probele video, au fost
înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6
București în vederea continuării cercetărilor.

Cinci dintre cei opt suporteri identificați de Jandarmerie, Daniel
D., Alexandru S., Adnan T., Ș. C. și Ovidiu F., sunt cunoscuți
pentru comportamentul lor violent, ei fiind sancționați în repetate
rânduri de către Jandarmerie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro