Atmosferă de vis în Copou. Intrarea va fi liberă până la finalul sezonului

Atmosferă de vis în Copou. Intrarea va fi liberă până la finalul sezonului
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSMS Iași a obținut duminică cea mai categorică victorie din acest sezon, 3-0 cu CSU Craiova, la capătul cele mai consistente evoluții din ultima perioadă. După un meci pe care l-au controlat în întregime, ieșenii s-au impus fără probleme în fața principalei contracandidate la locul 7 și le-au oferit celor 10.000 de spectatori un succes memorabil. Spectacol nu a fost doar în teren, ci și în tribune. Profitând de decizia clubului de a lăsa intrarea liberă, dar și de vremea frumoasă, suporterii au fost alături de echipă și au creat o atmosferă de vis. Au făcut valuri, au scandat minute în șir numele orașului și al echipei, i-au ovaționat pe jucători și antrenori chiar și în timpul partidei.

La final, entuziasmați de victorie și de asistența record pentru acest sezon, oficialii grupării din Copou au anunțat că intrarea va fi liberă și la celelalte meciuri de pe teren propriu din acest an.

„Când am văzut că sunt 10.000 de spectatori, mi-am dat seama că vom călca în picioare Craiova. Le-am spus jucătorilor înainte de meci doar atât, să nu se gândească la bani sau la altceva, ci doar la public. Le-am spus doar să țină suporterii la stadion. Vom căuta o formulă legală pentru a lăsa intrarea liberă la toate meciurile de pe teren propriu în acest sezon. Suporterii au venit alături de echipă și trebuie să-i ținem aproape”, a declarat președintele ieșenilor, Florin Prunea.

Și jucătorii Iașiului au fost impresionați de atmosfera din tribune. „De mult nu am văzut așa ceva la Iași. Nu ai cum să nu câștigi când ai 10.000 de spectatori în spate”, a declarat portarul Branko Grahovac, acesta fiind completat de Milan Mitic: „E plăcut să joci cu tribunele pline. Mă bucur că lumea a venit la stadion și sper să-i ținem alături de noi și la următoarele meciuri”.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele